În Moldova și nordul Munteniei, sâmbătă, între orele 12 și 23, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică”, manifestată „prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină”.

În urma precipitațiilor se pot acumula cantități de apă „de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”.

Codul galben de vreme instabilă este valabil sâmbătă, între orele 12 și 23. Foto: meteoromania.ro.

În același timp, sâmbătă, 8 iunie, între orele 12 și 21, „în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată”, anunță meteorologii.

Concret, „maximele se vor situa între 30 de grade în centrul țării și 36 de grade în sud, unde local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități”.

Codul galben de caniculă este valabil sâmbătă, 8 iunie, între orele 12 și 21. Foto: meteoromania.ro

Vremea foarte caldă se va menține și în primele zile ale săptămânii viitoare. ANM a emis un alt cod galben de temperaturi ridicate, pentru intervalul 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10, pentru cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului.

În aceste regiuni, „maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri, nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade”, transmite ANM.

În același interval, zona de câmpie și podiș a Munteniei și părți din Oltenia sunt vizate de un cod portocaliu de caniculă.

„Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată”, spun meteorologii, cu maxime cuprinse între 35 și 37 de grade.

Codurile galben și portocaliu de caniculă sunt valabile în intervalul 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10. Foto: meteoromania.ro.

Prognoza pentru București

ANM a emis și o prognoză specială pentru București, valabilă pentru intervalul 8 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10.

În prima zi a perioadei de prognoză, în Capitală, „vremea va fi călduroasă, (…) cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade”, precizează ANM.

De duminică, vremea va deveni caniculară în București. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade, iar spre seară vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Canicula se va menține și luni. Maximele vor atinge valori de 36…37 de grade, iar minimele vor fi de 18…21 de grade. Averse sunt așteptate după-amiaza și seara.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News