” În 2016, Puiu revine pe Croazetă cu «Sieranevada», al cincilea lungmetraj al său, inclus în competiţia oficială, ce are o durată care se apropie de trei ore”, scrie publicaţia franceză Le Monde, într-un articol intitulat sugestiv ”Sierenevada: balet domestic, în aşteptarea unui popă”.
”Sieranevada” se înscrie în câmpul bine identificat al cinema-ului de autor românesc, cu imagini în planuri-secvenţă foarte lungi, conversaţii homerice virând spre absurd, cu o abordare foarte prozaică, ce nu încearcă să înfrumuseţeze banalitatea decorului unui Bucureşti cu un urbanism anarhic şi apartamente minuscule, mai notează jurnaliștii Le Monde, care l-au descris pe Cristi Puiu drept ”o virtuoasă simfonie a mişcării”.
Totodată, publicația The Guardian a apreciat noul film al lui Cristi Puiu. ”De fapt, pot să îmi imaginez «Sieranevada» rescris pentru a fi pus în scenă, la teatru, de Alan Ayckbourn. Este o dramă care te intrigă”, a scris în recenzia peliculei criticul de film al publicației, potrivit News.ro.
”O comedie în stil italian şi cu un suflet rusesc”, titrează la rândul lui site-ul Telerama.fr., într-o cronică a filmului ”Sieranevada”. ”Într-un mod tragicomic, cineastul român Cristi Puiu pune în scenă cu măiestrie o dramă familială. Pe cât de extravagantă, pe atât de patetică”, se afirmă în acelaşi articol.
”În cinema, au fost văzute multe filme despre reglări de conturi. Crude şi comice. Însă nu foarte des au fost văzute ambele în acelaşi timp – exact asta reuşeşte Cristi Puiu în «Sieranevada», prezentat joi în competiţia oficială. Nu căutaţi vreun motiv logic pentru titlul bizar al filmului: el este la fel de absurd ca România pe care o prezintă cineastul”, continuă cronica din Telerama.fr.
Criticii americani au adus și ei laude la adresa filmului, însă unii și-au exprimat și câteva nemulțumiri. ”Filmul este un maraton al vorbirii, de aproape 3 ore, despre parastasul unei familii, într-un apartament, într-un moment apropiat de timpurile noastre. A fost inspirat, vag, din experienţele personale ale lui Puiu. Însă abordarea lui, departe de a fi stringentă sau punitivă, este ambiguă, amuzantă, inundată cu cel mai înţepător fel de compasiune. Acesta este în multe feluri cel mai amabil film al lui Puiu: minimalismul şi rigoarea regiei sale se dovedesc a fi markerii generozităţii lui emoţionale”, au scris cei de la Los Angeles Times.
Criticul Peter Debruge a scris în Variety că ”există un număr important de factori care trebuie cunoscuţi dinainte, pentru că Puiu nu este genul de regizor care să îi prezinte printr-o simplă expunere”.
”Din punct de vedere dramatic, «Sieranevada» este în realitate un film mult mai robust decât «Moartea domnului Lăzărescu», deşi are nevoie de mai multă voinţă din partea publicului, pentru a înţelege locul în care se află drama, deoarece camera rămâne fixată în apartament, în afara sferei de acţiune”, a scris Peter Debruge.
În competiţia oficială de la Cannes 2016 au fost incluse și peliculele româneşti ”Bacalaureat” de Cristian Mungiu şi ”Sieranevada”, de Cristi Puiu.
Citește și: Cele mai spectaculoase rochii de la Cannes. Cum s-au îmbrăcat vedetele | FOTO
Foto: Hepta