Prezentă în România pentru un concert, dar şi în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei UNICEF, solista a stat de vorbă cu tinerele ce au adus pe lume copii şi le-a sfătuit să nu renunţe nici o clipă la alăptare pentru că acest lucru este benefic atât pentru ele, cât şi pentru micuţi. Nana Mouskouri spune că va lupta tot timpul pentru susţinerea maternităţilor care promovează practici prietene copilului.
În urmă cu trei ani, Nana Mouskouri a participat la teledonul organizat de UNICEF împreună cu TVR, cu scopul strîngerii de fonduri pentru maternităţile din România. În urma teledonului, cu sprijin financiar din partea publicului generos, sectorului privat şi cu asistenţă tehnică din partea UNICEF România, în prezent sînt 31 de maternităţi certificate ca Spitale Prietene ale Copilului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News