Puțini artiști au acceptat invitația, iar aceștia au primit doar aplauze pentru prestația de pe scenă, niciun leu de la Primărie.
Prima ediție a Festivalului Cântăreților Stradali, organziată vineri, nu a avut mare succes, piața a fost aproape goală. Scena a fost ”un cadou de la cineva”, spune primarul Nicolae Robu, iar Primăria se laudă că totul a fost ”fără costuri”.
La finalul celor patru ore, cel mai încântat spectator a fost primarul, care s-a bucurat că artiștii au format o orchestra ad-hoc, dar a refuzat invitația să li se alăture pe scenă, cu chitara la care mai cântă uneori cu aceștia, pe stradă.
Vasile ”Paco” Prochin,
concurent la ”Românii au talent”, spune că a cântat și pentru Nadia
Artistul are acum 65 de ani, dar cântă de când avea 14 ani,
mai întâi la instrumente de percuție, inclusiv la tobe. A început cu folclorul,
dar a ajuns să iubească muzica mexicană, pe care recunoaște că o apreciază mai
mult spaniolii.
Vasile spune că, deși nu strânge foarte mulți bani pe străzi, nu renunță la pasiunea sa pentru muzică. Cântând pe stradă, spune el, nu-și pierde talentul.
Tot de pe străzile Timișoarei a fost selectat pentru concursul
”Românii au talent”, de la Pro TV.
După Revoluție, Vasile a cântat în localuri. Apoi, o vreme,
a fost plecat în Spania, unde a cântat muzică mexicană.
„Am cântat și pentru Nadia Comăneci. Am plecat în Europa,
pentru că nu mai mergea cu folclorul. M-am dus în Spania, am găsit locul exact
de cafe concert, muzică plăcută, onestă, mexicană și m-am adaptat. M-am întors
pentru copii în țară. Ca să nu-mi pierd talentul, am ieșit să cânt pe străzi”, a
povestit artistul, pentru Libertatea.
Vasile este agent de securitate, dar cu banii strânși pe
stradă, acoperă din cheltuielile casei și își cumpără medicamente. Reușește să
adune între 50 și 80 de lei pe zi, în mare parte de la turiști.
”Și românii dau bani, în special când le cânt La Cucaracha,
atunci vin roată lângă mine, dansează, se bucură. Și turiștilor le place, am
întâlnit chiar și mexicani pe aici”, ne-a mai spus artistul.
Artistul care cântă
la mandolină de peste 26 de ani
Marian Otecșan a cutreierat Europa și i-a încânt pe
austrieci, francezi, unguri cu mandolina sa. A adunat 26 de ani de cântări, iar
de un an și jumătate îi încântă pe timișoreni și pe turiști.
„E super fain să cânți pe stradă, e un vibe bun, e o bucurie
pentru mine, de fiecare dată e ceva nou. Am cântat și în străinătate, în
Austria, la Viena, la Salzburg, în Budapesta, prin Franța. La început, nu prea
înțelegeau oamenii ce înseamnă artistul de stradă, dar acum și-au mai dat
drumul”, spune artistul.
A ales să cânte pe stradă nu pentru bani, ci pentru a se face
cunoscut și a fi chemat la evenimente.
”Pe stradă, adun cam la limita supraviețuirii. Nu m-am
gândit niciodată să-mi calculez suma pe care o fac pe stradă. Pentru mine,
strada e ca și o promovare. Mă prezint cu ceea ce cunosc și sunt contactat, îmi
câștig bănuțul și la anumite evenimente”, spune Marian Otecșan.
Cel mai vârstnic
artist cântă de 40
Iosif Izbașa are 70 de ani, este din Domașnea, județul
Caraș-Severin, și de două săptămâni cântă pe străzile Timișoarei.
„De vreo 40 de ani cânt, înainte am cântat la saxofon și de
vreo zece ani m-am pus pe fluier. Cânt la nunți, peste tot, mai mult populară”,
ne-a spus artistul.
A urcat pe scena festivalului dedicat artiștilor stradali,
dar a stat puțin, pentru că, spune el, i s-a făcut foame.
Deși i-a obișnuit să li se alăture din când în când, fiind
un împătimit al muzicii, primarul Nicolae Robu, care mai cântă uneori la
chitară cu artiștii stradali, a refuzat să urce pe scenă. A fost însă cel mai
fericit dintre puținii spectatori.
„Este incredibil ce se întâmplă. I-am invitat să vină la o
discuție la Primărie pentru a le comunica că au o scenă la dispoziție, aici, în
Piața Libertății, în cadrul unui, să spunem, festival dedicat lor”, a spus
primarul.
Nicolae Robu a fost încântat că a reușit să îi adune pe
artiști pe scena festivalului, unde s-au putut cunoaște mai bine și chiar au improvizat
o mica orchestra.
”Oamenii aceștia nu s-au cunoscut între ei, au cântat aici,
pe stradă, au început să discute unii cu alții și acum îi văd cântând împreună.
Sunt extrem de talentați, să nu vă închipuiți că au făcut repetiții sau că reprezintă
o orchestră consacrată. Nu, este o orchestră improvizată. Remarcați și o
diversitate de instrumente, este și acest domn mai în vârstă, am înțeles că are
70 și ceva de ani, care a apărut recent aici în Piața Libertății, cântând la
fluier. Eu spun că a ieșit bine ce au interpretat, chiar frumos”, a adăugat Nicolae
Robu.
Artiștii stradali l-au invitat pe primar să cânte cu ei pe scenă,
dar au fost refuzați.
„Nu vreau să cânt, ei au insistat pe lângă mine și vor mai
insista și în continuare să cânt împreună cu ei. Este un festival dedicat lor.
O să mai cânt pe stradă cu ei și altă dată, cum am făcut-o de câteva ori, dar
nu vreau să urc pe scenă, pentru că aș simți eu că ar fi ca o imixtiune în ceea
ce am gândit. Am gândit un festival pentru ei”, și-a explicat Nicolae Robu
refuzul.
A ținut să precizeze și că Primăria Timișoarei a avut cost
zero cu acest festival.
”Remarcați că nu e nimic cu costuri. Este o scenă care a fost făcut cadou de cineva, să putem organiza festivalul, nu am cheltuit pentru asta”, a spus Robu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!