Celebrul cântăreţ de muzică uşoară s-a simţit rău luni dimineaţă. În urma unui apel la 112, un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi l-a preluat pe artist din faţa blocului din municipiul Galaţi, unde acesta locuieşte. Potrivit unor surse medicale, Alexandru Jula prezenta simptomele unui accident vascular cerebral.

El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, iar starea lui de sănătate este una stabilă în momentul de faţă, el urmând să fie supus mai multor investigaţii medicale. Alexandru Jula a mai avut probleme de sănătate și în urmă cu aproape un an, când a ajuns la spital cu probleme respiratorii și insuficiență cardiacă.

Alexandru Jula, apreciat de public pentru vocea sa inconfundabilă şi cunoscut mai ales interpretarea piesei „Soţia prietenului meu”, s-a născut pe 24 iulie 1934, la Şimleul Silvaniei. Conform Wikipedia, debutul în televiziune şi l-a făcut pe 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963.

De la 1 octombrie 1954 a intrat în echipa Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, secţia estradă, unde a debutat în spectacolul „Sugestii şi reclamaţii” cu piesele „E toamnă iar” (Şt. Kardoş) şi „Povestea cu Ileana Cosânzeana” (Nicolae Kirculescu). Între 1965-1971 a colaborat şi la premierele Teatrului „Constantin Tănase” din Bucureşti („Carnaval la Tănase”, „Aventurile unei umbrele”, „Al optulea magnific”, etc), numărându-se printre invitaţii permanenţi ai spectacolelor Capitalei.

Din 1972, timp de 8 ani, a fost cooptat şi în colectivul Teatrului „Fantasio” din Constanţa. Alături de Ionel Miron şi de Ilona Moţica a montat spectacolul „Fantasio Studio 1” jucat în stagiunile 1970/1971 şi 1971/1972 ale teatrului constănţean. Tot alături de Ionel Miron a realizat spectacolul gălăţean „Doi pe un balansoar… muzical” care a înregistrat peste 350 de reprezentaţii.

Primul single (realizat în 1966 împreună cu Ionel Miron) a fost urmat de alte 4 apariţii personale, dintre care discul editat în 1968 a înregistrat vânzări considerabile, conţinând piesele „Soţia prietenului meu”, „Floare albă din Pireu” şi coveruri. De-a lungul timpului a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale unde a câştigat mai multe premii.

În anul 2002 artistul a fost desemnat Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi.

Piesa cea mai cunoscută a lui Alexandru Jula este „Soţia prietenului meu”, pe care dictatorul Nicolae Ceauşescu i-a cerut în mai multe rânduri să i-o cânte în cadrul unor petreceri private.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Artiștii “Epocii de Aur” au venit să-l susțină pe Marius Țeicu! Compozitorul încearcă să-și revină după moartea fiicei sale


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News