Libertatea.ro: Ai început un nou sezon, ai o nouă asistentă, cu ce ţi-ai propus să surprinzi telespectatorii în acest an?
Dan Capatos: Dacă aş şti reţeta succesului, aş fi cel mai şmecher prezentator tv, dar nu ştiu ce trebuie să fac ca să am succes garantat. Cu toate acestea, noi vom merge pe aceeaşi formulă ca anul trecut, vom trata cele mai importante subiecte din tabloide şi cred că acest lucru va fi primit de telespectatori cu drag. Am pe ce să mă bazez când spun asta, am fost lider de audienţă anul trecut şi cu siguranţă că aşa va fi şi anul acesta. Însă nu ne culcăm pe o ureche.
Cum te înţelegi cu asistenta ta? Se încadrează în tiparul fetelor „excentrice” pe care le-ai avut până acum ca asistente sau…?
Nu ştiu dacă se încadrează sau nu, însă are ceea ce-i trebuie. Arată bine, este o prezenţă agreabilă, ceea ce este foarte important, dar este prea devreme să mă pronunţ în ceea ce o priveşte.
Bianca declara că este diferită de asistentele pe care le-ai avut şi că o să aibă un cuvânt de spus în emisiune. Are ceva în plus faţă de asistentele anterioare?
Înainte, toate declară vrute şi nevrute, însă când te vezi în faţa camerei de filmat, lucrurile nu mai stau deloc aşa simplu. Este un început faptul că vrea să fie diferită de celelalte, însă neavând o fişă a postului foarte complexă, este prematur să spun că i-am găsit un rol în emisiune.
Cât la sută e făcătură şi cât e real din emisiunea „Un show păcătos”?
Eu zic că sută la sută e real şi vreau ca aşa să şi rămână. Orice făcătură nu rămâne netaxată de telespectatori, iar cel mai bun exemplu este Dan Diaconescu. El a scăzut de la 10% rating cât făcea cu Elodia, la un 0,8% chinuit. A încercat să-şi mintă publicul, iar acum este taxat de acesta. Aşa că eu prefer mai bine să fac o emisiune cu un subiect slab într-o seară, decât să-i mint pe telespectatori.
„Nu ştiu ce aş mai putea să-mi doresc”
Dacă mâine ţi s-ar spune că ratingul nu ar mai conta, pe cine ai invita în emisiune?
De obicei, îmi place să duc la bun sfârşit o treabă atunci când mă apuc de ea. Aşa că, dacă mâine mi s-ar spune asta, nu aş schimba absolut nimic. Aş invita fix aceeaşi oameni, pentru că ei captează atenţia, iar la ora aceasta s-a dovedit că doar cu asemenea subiecte poţi face treabă bună.
Ai făcut cam tot ce se poate în media… Este ceva ce ţi-ai dorit să realizezi profesional şi nu ai reuşit până acum?
Nu. Am început în presă de la 19 ani, iar mutarea la Antena 1 a fost o decizie corectă şi am ajuns acum la cel mai inalt nivel pe intervalul orar în care este difuzată emisiunea. Poate am aşa o nostalgie că nu am făcut radio, însă la vremea la care mi-aş fi dorit să fac asta, era aşa de prost plătit jobul ăsta, încât nu mi-am putut permite să merg pe acest drum.
Dacă ai fi pus în postura în care să alegi între presă scrisă şi televiziune, spre ce ai tinde?
Presa scrisă mi-a fost şi îmi este foarte dragă şi nu este exclus să mă mai întorc la ea, chiar dacă am făcut tot ce se poate face în acest domeniu: ştiri, reportaje, anchete sociale… În acest moment locul meu este în televiziune, unde aş putea să fac şi alte genuri de emisiuni.
Crezi că absenţa de pe micul ecran a unor prezentatori ca Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Teo Trandafir este o pierdere pentru televiziune?
Nu sunt în măsură să-mi dau eu cu părerea, dar cred că nu au putut să se adapteze vremurilor. Sau poate că au ajuns să aibă foarte mulţi bani şi au considerat că nu mai are rost să se mai ţină de rigurozitatea unui program. Se ştie că aceşti oameni sunt milionari şi nu cred că au mai vrut să stea la ordinele unui şef.
Că tot vorbeai de rigurozitatea unui program… Cum reuşeşti să împarţi viaţa de familie cu cea profesională? Mai ai timp de soţia ta, Monica?
Da. Emisiunea mea nu îmi mănâncă foarte mult timp din viaţă. E drept că, în cursul săptămânii, nu prea petrecem foarte mult timp împreună, eu sunt liber când ea munceşte şi nu prea reuşim să ne vedem. Însă, în weekend, datorită libertăţii de care mă bucur din partea jobului, reuşim să recuperăm timpul pierdut.
Dacă ţi s-ar spune că asta e ultima zi din viaţa ta, cum ai trăi-o?
Cu siguranţă nu aş mai merge la emisiune, pentru că ar trebui să mor în direct şi nu aş vrea să dau satisfacţia asta unora (râde). Dacă e să mă gândesc serios la ideea asta, cu siguranţă cred că aş lua-o razna. Nu aş mai apuca să mă bucur de cele 24 de ore rămase din viaţă, pentru că aş face infarct şi aţi scăpa de mine.