În ultimele 24 de ore, în București au fost confirmate cele mai multe cazuri noi de COVID-19 din țară, 167, cu 100 în plus decât au fost duminică.
Potrivit Grupulului de Comunicare Strategică, pe lângă București, încă patru județe au înregistrat peste 100 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Este vorba despre Dâmbovița, Argeș, Prahova și Brașov.
Topul creșterilor cazurilor de COVID-19 pe județe, în ultimele 24 de ore:
- București – 167
- Dâmbovița – 131
- Argeș -129
- Prahova – 120
- Brașov – 108
La polul opus, sunt județele Caraș-Severin, Covasna, Satu Mare, Sălaj și Tulcea, ambele fără niciun caz de coronavirus confirmat în ultimele 24 de ore.
Cu cele 19 cazuri noi, județul Timiș a depășit 1.000 de îmbolnăviri, mai exact 1.014.
Cu toate acestea, cazurile noi au fost confirmate dintr-un număr mic de teste, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate doar 7.633 de teste.
Capitala rămâne cea mai afectată
În acest moment, cea mai afectată de la startul pandemiei de coronavirus este Capitala, cu 5.328 de cazuri. Bucureștiul este urmat de județele Suceava, cu 4.421 de cazuri, Argeș, cu 2.814 cazuri și Brașov, cu 2.811 cazuri.