Durere si disperare intr-o familie de militari profesionisti din Iasi, dupa ce fiul, caporalul Bogdan Hancu si-a pierdut viata ieri dimineata in urma deflagratiei unui dispozitiv exploziv pe frontul din Irak. Parintii au aflat teribila veste ieri, in jurul orei 10.00.

Marcel Hancu, tatal militarului iesean, a declarat ca se uita la televizor atunci cand la programul de stiri s-a anuntat ca o patrula internationala de politie militara, formata din trei ofiteri italieni si un militar roman, a fost victima unui atac sangeros. Cateva minute mai tarziu, la usa familiei Hancu au inceput sa sune vecinii, stiind ca fiul acestora se afla de peste trei luni in Irak.

“Atunci cand vecinii au venit, mi-au spus ca un roman din Iasi a fost ranit. Primul gand a fost la Bogdan, fiul meu. Putin mai tarziu m-a sunat sotia acestuia sa-mi spuna ca a primit un telefon prin care era anuntata ca Bogdan si-a pierdut viata in urma unui atac terorist”, a spus Marcel Hancu. O ora mai tarziu, vestea a fost aflata si de Carmen Hancu, mama soldatului, care a fost inca de la primele ore ale diminetii la cimitir, unde a aprins lumanari pentru tatal ei. “Suntem militari de cariera, iar fiul meu a decis sa ne urmeze exemplul. Cand a plecat in Irak nu ne-am gandit nici o clipa ca i se poate intampla ceva rau. Practic nici nu-mi vine sa cred ca Bogdan nu mai este printre noi. I-am zis ca-i pericol in Irak. Mai bine se ducea in Afganistan, dar si acolo au murit militari romani. Razboiul nu iarta”, a spus printre lacrimi Carmen Hancu.

Bogdan Hancu ar fi implinit in iunie 28 de ani. In 2003 s-a angajat la o unitate militara din Iasi si a fost detasat la inceputul anului 2006 la o unitate militara din Bucuresti. Aici a sustinut un concurs unde a obtinut nota maxima si drept urmare, pe 15 ianuarie a plecat in Irak in cadrul unui detasament de politie militara dislocat la Camp Mittica. Tanarul se casatorise pe 25 octombrie 2005. Peste doua luni venea in tara. Provenit dintr-o familie cu vechi traditii militare, mama fiind locotenent-colonel si tatal colonel in rezerva, Bogdan Hancu a spus cu cateva zile inainte de a muri ca singurul lucru pe care si-l doreste e sa revina cat mai repede in tara si sa aiba un copil, un baietel, pentru a continua traditia familiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News