Magidish a fost salvată după o operațiune militară comună a armatei israeliene (IDF) și a Shin Bet, serviciul de securitate internă, la 24 de zile după ce a fost răpită.
Ea a fost ținută de teroriștii Hamas într-un apartament din tabăra de refugiați Shatti, nordul Fâșiei Gaza, lângă Spitalul Shifa. În timpul operațiunii, forțele IDF au eliminat doi teroriști. Ulterior, Magidish a oferit o serie de indicii vitale care au dus la salvarea altor ostatici.
Hamas m-a răpit pe 7 octombrie din avanpostul Nahal Oz, unde lucram ca observator și monitorizam în fiecare zi granița cu Gaza. Ne-au răpit în timp ce unii dintre noi încă purtam pijamale. Mi-au ucis cei mai buni prieteni.
Uri Magidish:
După eliberare, Magidish s-a întâlnit cu președintele Itzhak Herzog, căruia i-a povestit despre un tatuaj cu un fluture pe care fratele ei mai mic i l-a tatuat ca semn al timpului în care a fost ținută captivă.
„Când eram în captivitate, i-am cerut lui Dumnezeu semne, să-mi arate un fluture. Din senin, unul dintre cei care erau ținuți prizonieri a scos o jucărie în formă de fluture”, a rememorat Uri.
„Cred că povestea ta este cu adevărat impresionantă și emoționantă, un adevărat eroism. Și mulțumesc lui Dumnezeu că ai fost salvată”, a spus Herzog.
„Cele 24 de zile mi s-au părut ani”
„Am fost în captivitate 24 de zile, dar mi s-au părut ani. Unii dintre prietenii mei sunt încă în captivitate, Mă rog să aibă putere și speranță. Noi trebuie să facem totul pentru a-i aduce pe toți înapoi.”, a afirmat tânăra.
134 de bărbați, femei și copii care au fost răpiți pe 7 octombrie sunt încă reținuți de teroriștii Hamas în Fâșia Gaza.
IDF a transmis că decizia de a reveni în serviciu este urmare a „dorinței ei de a servi țara”.
adriann_ • 01.03.2024, 13:45
Din pacate cei 30.000 de civili (dintre care peste 5000 de copii) ucisi de armata israeliana in Gaza dupa atacul Hamas nu se mai intorc. Aceasta baie monstruoasa de sange ramane o pata de nesters pe obrazul lumii civilizate...