Autoritatile romane se confrunta pe zi ce trece cu noi reclamatii venite din partea capsunarilor picati in plasa unei adevarate retele de traficanti. Dupa cum a relatat ziarul Liberatea, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au depistat o adevarata retea de “negustori de sclavi” pentru fermierii spanioli. Potrivit dosarului instrumentat de procurori, contractele de munca erau falsificate, cu “stiinta si acordul personalului consular” din cadrul Ambasadei Spaniei la Bucuresti.
Printr-un comunicat de presa, Ambasada Spaniei “respinge categoric acuzatiile legate de sectia consulara”. Conform ambasadei “doar acele persoane care au obtinut contractul de munca la un angajator spaniol, o autorizatie pentru munca acordata de catre autoritatea din Spania si un numar de identificare a strainului pot beneficia de o viza fara a fi posibila substituirea numelui titularului contractului”.
Totusi, afirmatiile ambasadei sunt contrazise chiar de catre functionari din cadrul consulatului. Intr-o sesizare facuta catre toate autoritatile romane, precum si catre ambasadorul Spaniei la Bucuresti, o angajata in Consulatul Spaniei denunta grave ilegalitati petrecute aici.
“Prin consulat isi desfasoara activitatea un grup organizat care castiga ilegal sume uriase prin intermediari romani. Acestia (intermediarii n.r.) solicita bani (200 de euro de persoana, de la cei carora le-au fost trimise contracte nominative de catre angajatorii spanioli. Cum contractele se afla la reprezentantele angajatorilor, cei care nu platesc sunt inlocuiti cu alte persoane, care nu au trecut niciodata prin selectia legala.
Am vazut contracte in care se sterge numele initial cu pasta alba si se trece un alt nume, dupa care se fac copii si se pune stampila ambasadei, dand falsului valoare de original. Se solicita bani (500 de euro de persoana) unora care nu au fost selectati prin comisie, pentru a fi pusi fie pe contracte de contingent, fie pe contracte generice, fie inlocuindu-i pe cei care nu platesc”.
Foarte grav e insa faptul ca autoarea acestei sesizari spune ca se teme pentru integritatea sa corporala si chiar pentru viata sa.
Mai mult, in timp ce Ambasada Spaniei isi apara functionarii, capsunarii romanii picati in plasa “negustorilor de sclavi” traiesc un adevarat calvar in Spania. Dupa o luna de munca la ferma spaniola “La Pirujita”, pentru cules de capsuni, A. Ecaterina, din Ialomita, descrie conditiile de sclavi in care ajung sa munceasca romanii: “Dusul nu functiona, ne-am spalat in lighean patru femei (…) Au existat colege carora li s-a facut rau, dar au fost duse la medic nu de patron, cum era normal, ci de o familie de spanioli care ne era vecina”. In schimb, patronii spanioli deveniti peste noapte proprietari de sclavi au alte preocupari. “Ni s-a atras atentia de catre patron sa nu ne uitam la barbati. Pe camp ni se aducea apa de baut dintr-un bazin de irigare, iar necesitatile fiziologice le faceam pe unde puteam, toaletele ecologice fiind incuiate tot timpul”.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!