Un comandant de rang înalt din cadrul armatei Libiei a explicat că fiul lui Gaddafi nu a fost reţinut la Sirt, aşa cum anunţase ieri un reprezentant al guvernului de tranziţie.
„Nu este adevărat că Muatassim a fost capturat. Dar anumiţi prizonieri pe care i.-am capturat susţin că (Muammar n.r.) Gaddafi s-ar afla la Sirt”, a precizat comandantul Wissam ben Ahmed, unul dintre şefii operaţiunilor militare ale Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), care asigură acum interimatul în Libia.
Fostul lider este de negăsit după violenţele din urmă cu câteva luni de la Tripoli, după 42 de ani de putere.
Ieri, Abdelkarim Bizama, un alt oficial CNT, consilierul liderului Consiliului, a dat publicităţii un anunţ conform căruia Muatassim Gaddafi, medic militar în vârstă de 36 de ani, care conducea propria unitate de elită, a fost capturat.

Urmărește-ne pe Google News