După 15 ani în care a reuşit să fugă din calea poliţiştilor care voiau să-l “arunce” în spatele gratiilor pentru omor deosebit de grav, Constantin Valentin Dragolea (41 de ani), unul dintre cei mai căutaţi infractori, a fost prins, duminică, la Bucureşti.

Poliţiştii Secţiei 22 din Bucureşti l-au reţinut din întâmplare, în parcul Moghioroş, pe Constantin Valentin Dragolea (41 de ani), pentru furtul unui telefon mobil. Abia când au ajuns la secţie, oamenii legii au sesizat că bărbatul pe care îl capturaseră era ultimul membru al celebrului “lot Odobescu”, un urmărit internaţional periculos, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru o dublă crimă. În noaptea de 20 spre 21 martie 1995, bărbatul a participat la o încăierare în Timişoara.

Victimele, campioni naţionali la full-contact

Doi sportivi, campioni naţionali la full-contact, Francisc Doda (25 de ani) şi Cristian Boroş (22 de ani), şi antrenorul lor, Cristian Oprescu, au fost atacaţi atunci de mai multe persoane. În urma bătăii, toţi trei au ajuns la spital, însă, după numai o zi, Doda şi Boroş au murit. Şapte persoane au fost încarcerate, însă Valentin Dragolea, care a primit 20 de ani de închisoare, a reuşit, până acum, să scape. Ieri, poliţiştii timişeni au trimis la Bucureşti sentinţa emisă de instanţa de judecată şi mandatul de dare în urmărire pe numele criminalului. Acesta va fi închis, timp de 20 de ani, într- un penitenciar de maximă siguranţă.

Urmărește-ne pe Google News