În continuare, a avut loc prima parte a procesiunii Calea Sfinţilor cu icoana Maicii Domnului – Prodromiţa de la Muntele Athos şi Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, până la şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, unde au fost întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor din şantier şi după sfinţirea noului paraclis cu hramurile Învierea Domnului, procesiunea a continuat pe traseul Calea 13 septembrie – Piaţa Constituţiei – Bulevardul Unirii, până la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Patriarhiei.
De acolo a început partea a doua a procesiunii Calea Sfinţilor. Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost duse până la podiumul special amenajat în curtea Catedralei patriarhale, unde au fost întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi aşezate spre închinare în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei.
Mâine, între orele 9,30 – 12,00, va fi oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală.
Miercuri este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Începând cu ora 9,30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras din Grecia, pe podiumul special amenajat lângă Catedrala patriarhală.
La orele 12,00, în Catedrala patriarhală va avea loc primirea oficială de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a delegaţiei Patriarhiei Alexandriei condusă de Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.
De la orele 17,00, va avea loc sfinţirea noului sediu al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei (Arhiepiscopiei Bucureştilor) din strada Miron Cristea nr. 9.
Joi, va fi ziua de prăznuire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi hramul Catedralei Patriarhale. De la orele 9,30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Preafericirea Sa Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, vor oficia Sfânta Liturghie înconjuraţi de un sobor de ierarhi ortodocşi români, greci, bulgari şi ucraineni, pe podiumul special amenajat lângă Catedrala patriarhală.
De la orele 18,00, în Aula Magna Teoctist – Patriarhul din Palatul Patriarhiei, se va desfăşura etapa finală a concursului naţional de muzică eclesială corală intitulat Lăudaţi pe Domnul!.
Vineri, când va fi prăznuit Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti,va fi oficiată, de la ora 8,00, în Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie.
De la orele 10,30, în Aula Magna Teoctist – Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu tema 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.
Cu acest prilej, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei va putea fi vizitată expoziţia tematică Sfântul Botez şi Sfânta Cununie în arta bisericească ortodoxă – fresce, icoane, miniaturi, broderii, ţesături, mozaicuri şi vitralii.
Vineri, orele 12,00, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi dus spre închinare la Catedrala mitropolitană din Sibiu, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011. Atunci, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei,Ocrotitorul României, va fi dus la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 30 octombrie 2011.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro