Răspunsul carabinierilor din Bari:

Gheorghe Dincă nu apare în baza de date pentru nicio infracțiune.

În spațiul public se vehiculează de câteva zile că Gheorghe Dincă ar fi făcut parte din anturajul unui traficant de persoane care ar fi activat în Bari.

„Membrii grupării promiteau unor tinere din România locuri de muncă în peninsulă. Le duceau acolo și le obligau să se prostitueze“, după cum a relatat o româncă stabilită în Italia pentru Digi 24.

Carabinierii din Bari, însă, spun că numele lui Gheorghe Dincă nu există în baza lor de date.

„Nu există nicio infracțiune înregistrată la noi care să-l implice pe Gheorghe Dincă. Nu există absolut nicio informație legată de acest nume, nici pentru trafic de persoane, nici pentru alte infracțiuni“, a declarat pentru Libertatea un maior din cadrul instituției italiene.

Reamintim că ieri, în cadrul unei conferințe de presă, șeful DIICOT Felix Bănilă a infirmat informațiile apărute în presă.

„Din verificările pe care le-am făcut până acum, dar nu sunt finalizate în totalitate pentru că nu am primit răspunsuri de la toate autoritățile care ar putea să ne ofere toate lămuririle necesare, se pare că inculpatul nu a fost cercetat pe spațiul italian și nu a fost cercetat, suspect, ori inculpat, ori arestat în vreo cauza pe teritoriul Italiei, pentru nicio infracțiune”, a spus Bănilă, care a adăugat că totuși Gheorghe Dincă a avut reședința în Italia în perioada 2002-2008

 
 

Urmărește-ne pe Google News