Autoritățile din Grecia au prelungit starea de carantină până pe 7 ianuarie, după ce numărul cazurilor de coronavirus a rămas ridicat. De la începutul pandemiei și până în prezent în Grecia au fost raportate 127.557 de infectări, iar 3.870 de oameni și au pierdut viața.
Pentru a evita răspândirea virusului în rândul populației, autoritățile au impus izolarea de 3 zile pentru cei care intră în țară.
„Toate persoanele care vor intra în Republica Elenă în perioada 18 decembrie 2020 – 7 ianuarie 2021, pe la frontierele terestre, aeriene sau maritime, vor fi obligate să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de trei zile”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de MAE.
De asemenea, cei care intră în Grecia trebuie să prezinte un test pentru COVID-19 efectuat cu 72 de ore înainte.
Totodată, conform noilor prevederi legislative, conducătorii auto de transport internaţional de mărfuri sunt exceptaţi de la obligativitatea autoizolării dacă se află în tranzit sau dacă preiau marfă din Republica Elenă şi părăsesc imediat teritoriul acestui stat.