Poliția și procurorii au efectuat trei percheziții la domiciliul bărbatului în data de 23 octombrie 2024, descoperind inclusiv o armă neletală deținută ilegal.

Potrivit sursei citate, începând cu anul 2020, suspectul ar fi intervenit fraudulos asupra contoarelor de gaze, modificând indexurile de consum. Acțiunile sale au afectat mai multe locuințe, cauzând prejudicii semnificative furnizorului de gaze.

„Astăzi, 23 octombrie, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Caraş-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Reşiţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru furt de gaze naturale”, a transmis IPJ Caraş-Severin, într-un comunicat de presă.

Din cercetări a rezultat că, în perioada curpinsă între anul 2020 și prezent, bărbatul ar fi intervenit în mod fraudulos asupra unor contoare de măsurare a consumului de gaze naturale instalate la locuinţele unor persoane, modificând indecşii de consum, activitate care ar fi cauzat o pagubă de peste 20.000 de euro societăţii furnizoare, potrivit comunicatului IPJ Caraș-Severin.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În timpul perchezițiilor, autoritățile au confiscat diverse probe.

IPJ Caraș-Severin a precizat: „În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate o armă neletală supusă autorizării, deţinută ilegal, contoare de măsurare a gazului, componente şi sigilii, precum şi înscrisuri de interes în cauză”.

Ancheta continuă, suspectul fiind cercetat pentru furt calificat, distrugere și manipularea ilegală a echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

1Gin   •   25.10.2024, 10:28

În perioada "curpinsă" a stat nasol cu gazele.

K476   •   24.10.2024, 03:31

Si in București exista o minoritate etnica care fura gaze permanent prin aceeași metoda. Practic este un grup infractional condus de cel care intervine periodic asupra contoarelor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI