”Vă invităm, sâmbătă, 16 iunie la ora 09.30 la caravana mobilă, unde puteți să stați de vorbă cu donatorii, cu reprezentanții festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA, cât și cu reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine București” se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Cetățenii care donează sânge la caravana mobilă vor primi un bilet gratuit pentru ziua de joi la festivalul UNTOLD sau la festivalul NEVERSEA.
Ministerul Sănătății încurajează donarea benevolă de sânge și le cere românilor să se implice pentru a salva vieți. Ministrul Sorina Pintea a explicat într-o declarație importanța donării benevole de sânge, în condițiiile crizei din spitale.
“Vreau să le mulțumesc tuturor celor care înțeleg importanța donării de sânge și care, prin gestul lor, ajută pacienții care au nevoie de sânge ca să supraviețuiască. Vreau să mulțumesc și celor 43 de donatori care au participat ieri la acțiunea organizată de Centrul de transfuzii București prin care a fost marcată Ziua Mondială a Donatorului. Tot în parcul Herastru îi așteptăm în weekend pe tineri, pentru a dona în cadrul acțiunii comune cu organizatorii festivalului Untold”, a declarat Sorina PINTEA, ministrul Sănătății.
Ministrul Sorina Pintea cere centrelor de transfuzie să lucreze și în weekend.
“Apreciez efortul depus de reprezentanții centrelor de transfuzii pentru atragerea de donatori prin campanii și acțiuni dedicate, dar cred că trebuie să facem mai mult. Conducerea Institutului Naţional de Hematologie trebuie să facă o analiză a situației centrelor de transfuzie și să analizeze posibilitatea de prelungire a programului de lucru sau de organizare a acestuia și pe perioada weekendului în orașele unde există centre universitare, acolo unde nevoia de sînge și produse din sânge este mai mare”, a mai spus Sorina PINTEA.
Cererea de sânge e mai mare vara
Având în vedere sesizările constante privind deficitul de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare, Ministerul Sănătăţii face apel către populație să meargă la centrele de transfuzii să doneze voluntar. De exemplu, numai în București există un deficit de colectă, care se accentuează în perioada verii, având în vedere că cererea zilnică a unităților sanitare este de 700-800 componente sânge/zi, iar Centrul de transfuzii poate să asigure 500 componente/zi, și mai puțin în perioada verii.
În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile.
VIDEO/Cum a devenit un controlor de trafic aerian din România patron în Canada. Teodor Tănăsescu este singurul român cu firmă de turism în Montreal