Jumatate din sat e Rai, cealalta jumatate Iad

in comuna Umbraresti am intrat in jurul orei 10.00, cu ochii umflati de mirare si cu mintea plina de intrebari. in primele sate, viata curgea de-a dreptul idilic. Case intregi, pic de urma de apa, sateni cu ladite asteptand sa-si vanda legumele in poarta. Suntem in jumatatea „rai” a comunei si ne pregatim sa intram in jumatatea „iad”.
Chiar in fata Primariei Umbraresti, din cateva carute, niste oameni ne intreaba daca am venit cu ceva ajutoare. Aflam rapid unde a fost dezastrul si inaintam greoi pe ulitele care au din loc in loc cate un lac in mijloc. De o parte si de alta a drumului, case facute una cu pamantul. Pe gardurile care au mai ramas in picioare stau atarnate plapumi, covoare, haine, toate negre de noroi. Ne oprim la capatul unei ulite. Seamana cu sfarsitul lumii. in fata unei porti, o servanta masiva pazeste o roaba in care un batran incarca noroiul. Se opreste si vine langa noi: „Ati adus niste sapun? Ca n-avem cu ce sa scoatem malul de pe toalele astea”.
Microbuzele sunt inconjurate rapid. Detergentul a ajuns la fel de pretios ca painea si apa. „Dati-mi patru pungi ca am doua fete”, plange Anisoara Prodan.

125 de case sunt distruse in Torcesti

De o saptamana incoace, nu stie ce sa faca mai intai: sa-si planga tatal care a murit inecat, sa se gandeasca ce face cu doi copii cand casa e distrusa sau sa-si imbarbateze mama, pe Alexandrina. O batrana care spune ca la sfarsitul lumii nu are cum sa fie mai rau. „A fost apa de doi metri. Pe omul meu l-a inecat. Se intorsese in sat sa mai salveze ceva si atat i-a fost. L-au gasit mort langa gardul bisericii”, plange Alexandrina.
Cativa zeci de metri mai incolo sunt scoala si biserica. si un puhoi de lume. Au fost chemati sa li se faca vaccinuri, iar cativa barbati mai in putere carau cu spatele ce se mai putea salva din scoala.
S-a facut deja ora 13.00, soarele arde cumplit, iar mirosul de animale moarte si ramase in noroi devine insuportabil. Aproape ca n-a mai ramas nici o ulita laturalnica pe care sa nu fi intrat ca sa lasam ceva apa, mancare, paine si detergent pentru oamenii care s-au trezit ca peste noapte au ramas goi asa cum au venit pe lume. La iesirea din comuna ne intalnim cu primarul, care n-are deloc vesti bune. „Acuma a mai venit un mort, l-a adus raul Barlad. Nu stim cine este, din ce sat o fi, Dumnezeu sa-l ierte”, spune primarul Ioan Bulai, mototolind in buzunar o coala de hartie cu cateva cifre seci: satul Torcesti are 125 de case daramate, iar satul Salcia – 30 de case daramate. Tot in cifre seci, cateva sute de oameni au ramas pe drumuri cautand de la o noapte la alta cate un adapost. Toti vor sa stie un singur lucru: „Cine ne ajuta sa construim casele astea daramate?”.

Doua zile cu ploi abundente

Prognoza hidrologica prevede posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie cu efect de inundatii locale si cresteri semnificative de debite si niveluri pe raurile din bazinele sus mentionate, cu posibile depasiri ale cotelor de inundatie pe raurile mici si pe cursurile superioare (suprafete mai mici de 300 km2), ca urmare a precipitatiilor prognozate insemnate cantitativ si cu caracter torential. Avertizarea a fost data de ieri seara pana maine la pranz.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce pe raurile din zonele de deal si de munte din judetele Suceava, Maramures, Satu Mare, Bistrita Nasaud, Cluj, Salaj, Bihor, Arad, Timis, Alba, Hunedoara, Sibiu, Mures, Brasov, Covasna, Harghita, Caras-Severin, Mehedinti si Gorj; in intervalul 19.07 ora 22.00 – 20.07 ora 9.00 pe raurile din judetele Mures, Sibiu, Brasov, Covasna, Harghita, Valcea, Olt, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Vrancea, Bacau, Neamt, Iasi, Suceava, Vaslui; iar in intervalul 20 iulie, ora 9.00 – 21 iulie, ora 9.00, pe raurile din judetele Dambovita, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzau, Vrancea, Bacau, Vaslui, Tulcea si Constanta.
Scurgerile pe versanti si cresterile de debite si niveluri pot fi mai importante pe raurile din bazinele Crasna, Barcau, Crisuri, Oltul superior si mijlociu, Muresul superior, Prahova, Buzaul superior, Putna, Ramnicu Sarat si Trotus.

I-au sarutat mainile ministrului muncii pentru 30 milioane lei

Campania electorala pentru anticipate a inceput din Vrancea, o data cu impartirea ajutoarelor guvernamentale. Ieri, familiile satenilor din Soveja, care si-au ingropat zilele acestea mortii, i-au pupat mainile ministrului muncii, Gheorghe Barbu, venit sa inmaneze personal ajutorul de 30 milioane lei acordat de Guvern.
Ulterior, Barbu s-a deplasat si la Vadu Rosca, unde a participat la slujba de inmormantare a satenilor luati de ape. Aici el a pus 500.000 lei intr-unul dintre sicrie si a participat la slujba de inmormantare. „Am venit la Vrancea sa-mi exprim in nume personal si in numele Guvernului regretul si solidaritatea fata de dv., care treceti prin aceste momente dificile”, le-a spus Barbu familiilor celor decedati.

Copil abandonat in mijlocul dezastrului

Medicii de la Maternitatea Bacau s-au confruntat cu un caz cutremurator. in timp ce faceau de garda, ei au primit o femeie care le-a adus un bebelus parasit in mijlocul furiei apelor de la Asau.
Femeia a plecat in zona sinistrata sa duca ajutoare celor aflati in nevoie. Acolo s-a trezit cu un copil in brate. Bebelusul avea numai trei zile. Nimeni nu stie al cui este copilul, unde s-a nascut, mai ales ca acum cateva zile apa cuprindea toata zona si agoniseala de-o viata a oamenilor.
Femeia, care nu a vrut sa i se faca publica identitatea, le-a povestit medicilor ca in timp ce era la Asau cu ajutoare, o femeie aproape de 60 de ani i-a lasat in brate ghemotocul de carne, dupa care s-a facut nevazuta in multime. Femeia din Bacau a ramas inmarmurita cand s-a trezit cu nou-nascutul abandonat. Ea l-a adus la Bacau si s-a prezentat cu el la Maternitate. in scutecul baietelului s-a gasit un biletel in care scria „Fie-va mila!” si data nasterii „12 iulie 2005”.
Bebelusul infometat a fost internat in sectia de Neonatologie. „Copilul, un baietel, cantareste 3.300 de grame. Medicii au confirmat ceea ce scrie in bilet, ca micutul avea trei zile cand a fost abandonat. Starea lui de sanatate este mediocra, are semne de enterocolita, dar si o infectie a cordonului ombilical. S-au recoltat analize de laborator si e tinut sub tratament si supraveghere medicala”, ne-a declarat Natalia Jicmon, purtator de cuvant la Spitalul Judetean. Unitatea medicala a anuntat politia de acest incident, care a demarat o ancheta, precum si Protectia Copilului. Pana cand se vor gasi parintii bebelusului, acesta va fi tratat si ingrijit in Maternitatea Bacau.

Noi pregatiri pentru evacuarea populatiei

Daca precipitatiile din urmatoarea perioada o vor impune, populatia de pe albia Lotrului este pregatita pentru evacuare. Autoritatile valcene spun ca au luat masurile necesare pentru o astfel de actiune, dar si de pregatire a albiei Lotrului, de suprainaltare a malurilor. SC Hidroelectrica SA a luat ieri hotararea de a nu mai goli Amenajarea Hidrotehnica Vidra.

Papa a donat 25.000 de dolari

Papa Benedict al XVI-lea (foto) a facut o donatie de 25.000 de dolari pentru sinistratii din Moldova. Banii au fost virati in contul Episcopiei Romano-Catolice de Iasi, care se va ocupa de distribuirea lor in teritoriu. Gestul Papei survine apelului lansat la Roma de Jean-Claude Perisset, nuntiul apostolic in Romania si Republica Moldova. „Roma a raspuns imediat!”, a spus Perisset.

Basescu, a patra oara la Maracineni

Presedintele Traian Basescu s-a deplasat ieri pentru a patra oara la podul Maracineni, de la marginea Buzaului, pentru a se asigura ca lucrarile nu mai treneaza. Basescu s-a aratat de data aceasta foarte multumit, dupa ce in urma cu doar o zi ii criticase dur pe responsabilii santierului. „Ritmul lucrarilor s-a schimbat. Oamenii au inteles, in sfarsit, ca podul acesta, vital pentru economia romaneasca si viata oamenilor, trebuie refacut rapid”, a spus Basescu. seful statului a precizat ca podul de la Maracineni ar putea fi redeschis de la 1 noiembrie 2005.

Politistii, obligati sa dea bani

Pana la Craciun, toti politistii romani vor avea salariile diminuate cu sume direct proportionale cu gradul si functia lor. si asta nu pentru ca oamenii legii ar fi fost sanctionati pentru cine stie ce abateri, ci pentru ca mai-marele IGP, chestorul Dan Valentin Fatuloiu, a dat o dispozitie (33858/18.07) prin care subordonatilor lui, inclusiv femeilor de serviciu care lucreaza in sistem, li se „recomanda” sa scoata lunar din buzunar intre un milion de lei si 50.000 de lei pentru a alimenta un cont deschis pentru sinistrati. Banii vor fi colectati pana cel tarziu in ziua de 20 ale fiecarei luni, zi in care rapoartele cu numele politistilor care au donat vor ajunge pe masa contabililor de la IGP. Supararea politistilor vine din faptul ca un gest normal ce ar fi trebuit sa vina din inima fiecaruia este transformat intr-un ordin impus de la „centru”. (Cristian Burcioiu)

Bebelus de sase luni, salvat de pompieri

Patru persoane, printre care si un bebelus de sase luni, au fost la un pas sa arda de vii in locuinta lor din strada Vlasita 1, din sectorul 3 al Capitalei. Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta le-au salvat pe toate cele patru persoane aflate in mare pericol si dupa o ora de lupta cu flacarile au stins incendiul cauzat de un scurtcircuit produs la frigider.

Copiii sinistrati vor fi trimisi in tabere

Gheorghe Barbu, ministrul muncii, a declarat, ieri, la Focsani, ca toti copiii din zonele sinistrate din Vrancea, Braila, Galati si Bacau vor fi trimisi in tabere la mare si la munte timp de doua saptamani pe cheltuiala Guvernului. „Ne-a venit aceasta idee dupa ce ne-am sfatuit cu psihologi care ne-au recomandat sa-i scoatem pe copiii din acele zone, pentru a nu mai simti starea de stres creata de faptul ca nu au unde locui”, a declarat ministrul muncii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News