Potrivit unor informaţii publicate pe site-ul CNAS, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line.
„Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate”, precizează CNAS.
Sistemul informatic al cardului de sănătate a fost blocat între 10 și 13 octombrie. Timp de peste trei zile au existat nenumărate cazuri în care medicii nu au prescris rețete sau în care farmaciile nu le-au putut elibera din cauza defectării sistemului.
Mai mult decât atât, medicii au început să ia atitudine și s-au declarat revoltați de situație.
„Astăzi a fost ORIBIL la spital. Îmi vine să îmi iau câmpii şi să plec naibii din groapa asta putrefactă plină de gunoaie care vor să ne reglementeze/conducă/orienteze etc viaţa”, a scris pe pagina sa de Facebook, la data 12 octombrie, medicul Craiu Mihai, conferențiar la Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davila București.
Regimul de raportare şi validare a serviciilor medicale se va relaxa
După situația din octombrie, a fost găsită o soluţie pentru activitatea medicilor în perioadele în care sistemul este blocat.
Practic, medicii vor putea obţine derogare pentru validarea consultaţiilor şi reţetelor fără semnătura cu cardul. Totodată, la nevoie, termenul de raportare lunară a serviciilor medicale se va putea prelungi.
Mai mult, atunci când sistemul va pica, serviciile medicale nu vor fi invalidate şi apoi imputate medicilor.
Citește și:
- Cardul de sănătate, o problemă gravă. Medic: Astăzi a fost ORIBIL la spital, îmi vine sa îmi iau câmpii
- Cardul de sănătate funcționează din nou. Medicii amenință că dau în judecată CNAS
- Regimul de raportare şi validare a serviciilor medicale se va relaxa atunci când cardul de sănătate nu funcționează