HG 162/2020 aprobată de Guvern prevede prelungirea aplicabilității măsurilor în domeniul sănătății până la data de 31 decembrie 2020.

Astfel, se mențin până la finalul anului consultațiile la distanță acordate de medicii de familie și de medicii specialiști din ambulatoriul clinic, pentru care ”nu este necesară validarea cu cardul de sănătate”.

Potrivit CNAS, în urma consultaţiilor acordate la distanţă, medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale.

Totodată, documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Însă, în cazul consultaţiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a serviciilor medicale.

„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situaţiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienţilor programarea consultaţiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultaţia, la distanţă sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicatul de presă.

De asemenea, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:

  • biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
  • recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit se numără și posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News