Sâmbătă, la informarea zilnică, medicul lui Trump a spus că președintele e într-o stare bună. Sâmbătă seara, Associated Press, CNN, The Guardian anunțau, pe surse, că lucrurile nu stau deloc așa, iar Trump ar fi conectat la oxigen, urmând ”48 de ore critice”.
Care-i adevărul despre starea de sănătate a lui Trump și cât de bine poate lupta organismul lui cu noul coronavirus? De-a lungul timpului, medicii săi personali au fost prinși de mai multe ori cu minciuna.
Jurnaliștii de la publicația britanică The Guardian au studiat rapoartele din anii de președinție ai lui Trump și declarațiile făcute de medicii care l-au îngrijit și au descoperit multe neconcordanțe.
Prima campanie, prima minciună
La sfârșitul anului 2015, în campania pentru alegerile prezidențiale câștigate de Donald Trump, medicul său de atunci, Harold Bornstein, afirma: ”Dacă va fi ales, domnul Trump, declar cu mâna pe inimă, va fi cel mai în formă președinte în exercițiu al Americii”. Bornstein a mai spus că Trump ”are o putere fizică și o vitalitate extraordinare” și stă ”excelent” cu inima.
După aproape trei ani, Harold Bornstein a recunoscut că declarația i-a fost scrisă în întregime de Donald Trump și că după ce a încetat să-l mai trateze, președintele și-a trimis una dintre gărzile de corp să-i scotocească biroul și să ia tot ce avea legătură cu el – analize, investigații, rapoarte medicale.
După Bornstein, Ronny Jackson a avut grijă de sănătatea liderului de la Casa Albă.
Și el a înaintat rapoarte inexacte. În 2018, Jackson l-a trecut pe Trump cu 108 kg în raportul anual, notând că e la limita obezității. L-a trecut, totodată, cu 1,90 m înălțime, cu aproape 3 cm mai mult decât înălțimea cu care Trump figura în carnetul de șofer eliberat în 2012.
Fără acei aproape 3 cm în plus dați ”din pix” de Jackson, președintele SUA ar fi fost declarat obez din punct de vedere medical, din cauza raportului dintre înălțime și greutate.
Dincolo de evidența demonstrată de carnetul de șofer, mulți au remarcat că Trump nu poate fi atât de înalt când l-au văzut lângă fostul star al echipei de baseball New York Yankees, Alex Rodriguez, care chiar are 1,90 m.
Tot în 2018, întrebat cum poate fi Trump, un fan declarat al produselor de fast-food și un inamic al sportului, ”în formă maximă”, Jackson a răspuns ”Secretul stă în gene, așa l-a făcut Dumnezeu”.
Între timp, Jackson, fost amiral în Marina Americană, a plecat de la Casa Albă. Candidează pentru Camera Reprezentanților, la alegerile din noiembrie, și are susținerea lui Trump.
”Control de rutină” cu alertarea vicepreședintelui
În 2019, ”genele” n-au mai lucrat în favoarea lui Trump și Casa Albe a recunoscut că Trump a luat în greutate și e considerat, de-acum, obez.
Tot în 2019, într-o sâmbătă din noiembrie, Donald Trump a ajuns la spital. Inițial, purtătorul de cuvânt de atunci al Casei Albe, Stephanie Grisham, a declarat că e vorba de o vizită de rutină, ”examinarea anuală”.
Însă CNN a dezvăluit apoi că Trump nu a urmat protocolul medical prevăzut în examinarea anuală și, mai mult, examinarea nu se afla în calendarul Casei Albe.
După două zile, versiunea oficială s-a schimbat, din ”examinarea anuală” devenind un ”control de rutină”.
Michael Schmidt, reporter la New York Times, susține însă că nu a fost deloc un control de rutină, ci ceva foarte serios, dintr-un motiv simplu.
The Guardian scrie că Schmidt a dezvăluit în cartea sa, ”Donald Trump versus The United States”, că vicepreședintele Mike Pence a fost alertat ”să fie pe poziții, gata de acțiune”, în timp ce Trump era transportat de stafful său la spital, în noiembrie anul trecut.
Fotografii: EPA
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!