ComenteazăCând e vorba de sărbătoare, românii sunt gata să participe. Iar unul dintre cele mai bune motive de sărbătoate este Ziua Națională. În prezent, aceasta se serbează în stradă, cu stegulețe tricolore în mână, asistând la prade militare urmate de ospățuri organizate de edilii marilor orașe. Nu a fost însă mereu așa. În trecut, zilele naționale se sărbătoreau cu totul altfel.
România a avut 3 date istorice pe post de zi națională: 10 Mai, 23 August și 1 Decembrie
De-a lungul istoriei sale, România a avut 3 date istorice pe post de zi națională: 10 Mai, 23 August și 1 Decembrie. Acestea au reprezentat momente de glorie ale regimurilor politice agreate de societatea vremii. Ele aveau rol de sărbători publice și zilele respective erau nelucrătoare. Modul de a sărbători a diferit, în funcție de epocă, de gradul de libertate al națiunii și de bunăstarea acesteia. Pentru conducători, Ziua Națională era, în trecut, fie o modalitate de evaluare a stării națiunii, fie un mijloc de propagandă sau un mod de îndoctrinare.
Prima zi națională a României: 10 Mai, între anii 1866-1947
Cunoscută sub numele de Ziua Regalității, data de 10 Mai simbolizează trei momente definitorii ale monarhiei românești: începutul domniei lui Carol I, Independența de stat și încoronarea primului rege. La 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a venit în București, capitala României, unde a depus jurământul în fața Parlamentului. Tot pe 10 Mai, dar în anul 1877, Carol I a proclamat independența României. Iar pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat oficial ca Rege al României.
Ziua de 10 Mai a servit drept zi națională până la venirea comuniștilor. Regimul comunist a încercat să înlăture urmele monarhiei din țară și a mutat Ziua Independenței României pe 9 mai.
Între anii 1866 și 1947, Ziua Națională s-a sărbătorit cu mult fast, iar oamenii își puneau hainele de sărbătoare, pe care nu le purtau de-a lungul anului decât la câteva ocazii. Familia regala românească avea ca invitați membrii altor familii regale europene. Toți defilau în calești trase de cai de rasă pe bulevardele Capitalei. Românii de rând erau impresionați de fastul regal, iar țara nu se afla atunci sub dictatură sau teroare. Deși zilele naționale gravitau în jurul regelui și familiei lui, libertățile individuale erau respectate, economia țării era mulțumitoare și românii aveau motive de sărbătoare autentică an de an.
Chiar și în perioada Primului Război Mondial, România prospera, ca urmare a agriculturii foarte dezvoltate. Omul de stat Nicolae Xenopol spunea despre acea periaodă că ar fi fost “o epocă excepțională”, iar sărbătorile se țineau lanț. Din punct de vedere psiho-sociologic, românimea privea cu încredere către viitor și nimeni nu anticipa ceea ce urma să se întâmple după venirea comuniștilor.
A doua zi națională a românilor: 23 August, între anii 1948-1989
Tot românul știe că data de 23 August era foarte importantă pe vremea comuniștilor. Stadionul Național, care din 1990 poartă numele Liei Manoliu, se numea atunci 23 August.
Din punct de vedere istoric, data de 23 August a fost aleasă pentru că reprezenta intrarea României în război contra Germaniei naziste și arestarea mareșalului Ion Antonescu. Aceste două evenimente politico-istorice au fost foarte convenabile pentru comuniștii care au pus stăpânire pe România. Treptat, Ziua Națională a devenit exclusiv o modalitate de preaslăvire a liderilor politici ai vremii, în special a lui Nicolae Ceaușescu.
Din punct de vedere psiho-sociologic, a fost o epocă în care cultul personalității detronase cultul caracterului la români. De Ziua Națională aveau loc spectacole pe stadioane și pe marile bulevarde, pentru care se făceau pregătiri și repețiții intense. Muncitori, soldați, doctori, ingineri, profesori, toți erau obligați să participe la ceremonia în care îi erau aduse osanale lui Ceaușescu. Participau și elevii, studenții, chiar și copiii de la grădiniță, numiți Șoimi ai Patriei.
Pentru prima oară în istoria României, de Ziua Națională nu făceai ce simțeai, ci ceea ce ți se spunea să faci sau să strigi. Era un mijloc eficient de îndoctrinare și de umilire a poporului. Exista un dublu standard pe atunci: dimineața, oamenii erau la defilările de partid, iar seara sărbătoreau după bunul plac, cu grătare, bere ori alte alimente obținute “pe sub mână”. Din acele vremuri vine expresia “românul face haz de necaz”. Nu există român care să-și fi petrecut măcar anii de școală în comunism și care să nu-și amintească de toate aceste duplicități psihologice. A fost perioada în care au apărut cele mai multe vorbe cu tâlc menite să puncteze această duplicitate. Una dintre ele – poate cea mai reprezentativă pentru acea autointitulată “epocă de aur” – era “ Afară-i vopsit gardu, înăuntru-i leopardu!” Era însă foarte riscant să o rostești. Libertatea sau chiar viața ta erau în joc.
A treia zi națională a românilor: 1 Decembrie, din 1990 până în prezent
După revoluția din 1989, anticomuniștii convinși din vechile partide Liberal sau Țărănesc au propus ca Ziua Națională să se sărbătorească pe 22 decembrie, cea mai importantă și hotărâtoare zi a revoluției. Acestei inițiative s-a opus Frontul Salvării Naționale, care controla Parlamentul. După mineriadele din 14-15 iunie 1990, liderul FSN, Ion Iliescu, a promulgat Legea 10/1990 prin care 1 Decembrie devenea Ziua Națională.
1 Decembrie 1918 a fost data când toate provinciile istorice locuite de români s-au unit într-un singur stat național numit România. Adică s-au unit pentru prima oară în istorie toți vorbitorii de limbă română de pretutindeni. Basarbia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu Regatul Vechi al României. Primele state românești care se uniseră au fost Moldova și Țara Românească, în anul 1859, în ceea ce a rămas în istorie drept Mica Unire.
Astăzi, de Ziua Națională, fiecare român sărbătorește după bunul plac, însă puțini români cunosc istoria propriei lor țări și motivele pentru care sărbătoresc. Fascinația și gloria trecutului au fost înlocuite de bunăstarea de moment și mesele gratuite oferite de primării. Cele mai stânjenitoare momente sunt cele în care reporterii prezenți la manifestările publice întreabă oamenii ce știu despre data de 1 Decembrie, iar oameni răspund, senini, că nu știu nimic.
psiholog Cezar Laurentiu Cioc
Citește și: