În București, rata de infectare a ajuns, vineri, la 3,05, potrivit bilanțului transmis de autorități. Rata de incidență a crescut cu 0,26% față de ziua precedentă. Intrarea în scenariul roșu vine cu o serie de restricții.
Astfel, în scenariul roșu, la școală vor merge doar elevii din clasele I-IV, iar creșele și grădinițele rămân deschise. Asta în timp ce restul claselor vor face orele online, potrivit ordinului comun al miniștrilor educației și sănătății.
Ordinul prevede că, indiferent de situația epidemiologică, „în situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem on-line cu aprobarea inspectoratului școlar județean/ISMB”.
Însă o decizie cu privire la intrarea școlilor în scenariul roșu va fi luată de
Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.
Hotărârea de Guvern care prelungește starea de alertă prevede că Comitetul Județean sau Municipal pentru Situații de Urgență trebuie să se întrunească în maximum 48 de ore:
„Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia”.
În București, școlile au început noul semestru în scenariul galben
Pe 8 februarie, școlile din Capitală s-au redeschis în scenariul galben. Astfel au mers la cursurile față în față doar copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din clasele terminale. Atunci, doar cinci unități de învățământ din cele 660 au început în scenariul roșu din cauza unor probleme de infrastructură.
Cele trei scenarii în care elevii merg la școală
Scenariul verde: când incidența infectărilor în acea localitate este mai mică sau egală cu 1, toți elevii merg la școală.
Scenariul galben: incidența este mai mare de 1, dar mai mică sau egală cu 3, merg la școală doar copiii de grădiniță, elevii din clasele I-IV, cei de clasa a VIII-a și de a XII-a – aceștia din urmă fiindcă trebuie să se pregătească pentru examenele naționale.
Scenariul roșu: când incidența e peste 3 și până în 6 la mie, merg la școală doar copiii de grădiniță și elevii din clasele I-IV. Restul elevilor fac școală online, inclusiv elevii din anii terminali.
Când se depășește în localitate rata de infectare de 6 la mie și localitatea intră în carantină, toți copiii fac școală online.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro