Astfel, Mădălin Istrate a vorbit cu o parte din cei ce se lovesc zi de zi de ce înseamnă să mergi, să muncești, ba chiar să te plimbi prin cartierul mărginaș transformat în business park.

*De menționat că niciun corporatist n-a pierdut mai mult de cinci minute din pauză în urma interviurilor.

La ora actuală, să lucrezi în Pipera, zona marilor corporații din București, e o corvoadă pentru cei 250 000 de români care trec pe acolo zilnic.

Situația se înrăutățește de la o zi la alta și pare că nu urmează să se ia în serios vreo soluție pentru rezolvarea pe termen mediu-lung.

Andrei, șapte ani de Pipera

Când ninge, Pipera e ca un sătuc de munte. Trotuarele nu sunt deszăpezite. Am înțeles c-ar fi o lege care spune că fiecare clădire ar trebui să-și deszăpezească drumul din fața ei. Sunt ditamai clădirile care probabil iau o groază de bani pe chirii, iar oamenii se chinuie prin zăpadă.

Pe mine mă nemulțumește lipsa spațiilor verzi. Și praful care-i foarte mare. Bine, astea sunt o problemă în tot Bucureștiul. Eu am muncit și prin corporații din alte țări, dar era diferit. Aveai loc să te plimbi, să stai pe-o bancă, să vezi un copac. Acum am ieșit în pauză și-o să mă plimb pe șosea, prin parcări, că n-ai pe unde altundeva.

Justin, trei ani de Pipera

Acum am început să vin mai des cu metroul, dar mai luam mașina și făceam cam două ore de la birou până acasă.
Pe lângă asta, uită-te în jur, eu îi înțeleg p-ăștia de parchează aiurea mașina pe trotuar. Norocul e că unele firme mai oferă locuri de parcare. Dar, dacă firma nu-ți pune la dispoziție asta, chiar n-ai unde să parchezi.

Eu lucrez la mai multe firme și la unele a trebuit să mă duc mai departe la o parcare privată și să plătesc. Și-am mers pe jos, apoi. Acum, eu nu cred că le era greu să construiască o parcare subterană. Plus că se ridică clădiri peste clădiri, însă n-au grijă ca infrastructura să țină pasul.

Florentina, doi ani de Pipera

Atunci când plouă se formează o baltă mare fix la ieșirea de la una dintre gurile de metrou, de zici că-i oceanul Pacific. Toată lumea care intră și iese încearcă s-o ocolească. Iar atunci se formează o coadă mare, că n-ai alt spațiu pe unde să treci.

Niște spații verzi ar fi ideale. În afară de minipărculețele care aparțin de câteva clădiri, n-ai nimic. Nici cei care au apartamente aici n-au spații verzi. Doar așa un minițarc unde se mai joacă copiii.

Dat fiind că Pipera e un business park, toată lumea muncește pe un anumit salariu, se consideră că noi am fi diferiți față de cei care ar lucra în alte zone. Prețurile sunt foarte exagerate în comparație cu ceea ce oferă, fie că vorbim de împinge tava sau alte magazine de unde poți să-ți iei mâncare.

Articolul integral, pe vice.com

FOTO – Eli Driu



Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că salvar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.


CITEȘTE ȘI… #salvatipipera/Tudor Ionescu, consilier general ALDE: Fiecare bucureștean schimbă mijlocul de transport, în medie, de 1,6 ori până la destinație – VIDEO

#salvatipipera/ RATB va reveni în Ilfov, pe traseele tradiționale. Transportul regional Bucureşti-Ilfov va fi fără microbuze private – VIDEO

#salvatipipera | “Ride to office”, cu bicicleta, către Pipera Sud. Când va fi gata proiectul

#salvatipipera | Pasajul Petricani este în linie dreaptă. Primăria Capitalei anunță un proiect comun cu pasajul Andronache – VIDEO

#salvatipipera/Cum întorc metrourile la stația Pipera. ”Minim posibil este undeva între trei şi patru minute. Mai jos de atât…-VIDEO

#salvatipipera/ Viceprimarul Sectorului 2: ”Unde sunt clădiri în care lucrează zeci de mii de oameni, nu ai cum să faci parcări publice”

#salvatipipera / Primăriile au primit ediția specială “Libertatea de Pipera” – VIDEO

#salvatipipera / Platforma Pipera din București, o zonă foarte aglomerată, este sensibilă la cutremur

#salvatipipera | Diana Culescu, președintele Asociației Peisagiștilor: ”În Pipera Sud este haos. Insulele verzi, mobilierul urban ar rezolva problema confortului”

#salvatipipera | VIDEO 360° cu remiza stației de metrou Pipera

#salvatipipera | De ce s-a dezvoltat Bucureștiul către nord, pe timpul lui Ceaușescu, dar și acum

#salvatipipera | Boom imobiliar de un miliard de euro într-o zonă sufocată: patru “zgârie-nori” și un hotel de 4 stele

#salvatipipera | Asociația “Metrou Ușor”: Liniile RATB preorășenești până în Voluntari ar degreva stația de metrou Pipera

#salvatipipera | Cum arată intersecția A3 cu Șoseaua Petricani. Când va fi inaugurată autostrada – VIDEO

#salvatipipera/ Mesajul lui Traian Mihu, primul IT-ist din Pipera, fost angajat la ICE Felix, pentru tineri: „Trebuie să tratezi lucrurile la serviciu ca în familie”



 
 

Urmărește-ne pe Google News