Jurnaliștii ucraineni consideră că datele ONU nu sunt întru totul reprezentative, pentru că multe state cu care se învecinează Ucraina sunt pentru refugiați țări de tranzit.
Reprezentanții ONU susțin că peste 5,2 milioane de ucraineni au părăsit țara, însă mulți dintre aceștia s-au întors acasă peste câteva săptămâni. Asta din totalul populației de 43 de milioane de locuitori, potrivit datelor Serviciului de statistică, incluzând Crimeea.
Conform datelor serviciului ucrainean de migrație, din cei plecați, 25% s-au întors în Ucraina. Un milion de ucraineni care au părăsit țara în primele zile ale războiului au decis să revină acasă după o perioadă. Unii au decis să rămână în alte state. În Rusia, de exemplu, se află circa 400.000 de refugiați ucraineni.
Din cei 2,9 milioane de refugiați care au intrat în Polonia, un milion au plecat în alte state, iar 700.000 s-au întors peste câteva săptămâni acasă.
În România, de la declanșarea războiului și până pe 25 aprilie intraseră peste 780.000 de ucraineni, potrivit MEDIAFAX, dar, ca și în cazul Poloniei, o bună parte au plecat mai departe, iar unii s-au întors acasă.
Forbes Ukraine menționează că 9 milioane de ucraineni sunt departe de casă, iar această cifră ar putea să crească în următoarele săptămâni.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor