RĂSPUNS: Da. Singurul criteriu pentru acordarea ajutorului de încălzire constă în venitul pe membru de familie sau pe persoana singură.
Astfel potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, ajutorul lunar pentru energie termică se va acorda doar în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1,572 ISR (Indicatorul Social de Referință) în cazul familiilor și 2,164 ISR în cazul persoanei singure.
Având în vedere că, în momentul de față, valoarea ISR este de 500 de lei, rezultă că venitul net trebuie să fie de maximum 786 de lei în cazul familiilor și de maximum 1.082 de lei în cazul persoanei singure.
Așadar, în cazul dumneavoastră, venitul lunar pe membru de familie fiind de 700 de lei, aveți dreptul la ajutor de încălzire, în cazul folosirii energiei termice.
Pentru cei interesați, mai notăm că în cazurile în care încălzirea se face cu gaze naturale, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net pe membru de familie, în funcție de care se acordă ajutorul pentru încălzire, este de 615 lei, atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanei singure.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro