Restricțiile antidepidemice sunt impuse când într-o localitate se atinge o rată crescută a infectărilor.
Pe 7 octombrie, autoritățile din București au luat deja decizia de a închide restaurantele, cinematografele sau sălile de jocuri de noroc, însă numărul de infectări continuă să crească.
În cazul în care se atinge cota de 3 infectări la mia de locuitori, se vor impune restricții și mai severe.
Astfel s-a ajuns la întrebarea pusă președintelui Iohannis, în conferința de presă de la Cotroceni, de miercuri, 7 octombrie: ”Care este populația Bucureștiului?”. Șeful statului a spus că va răspunde în câteva zile mai târziu, în scris, după ce se va documenta.
Conform răspunsului primit de ȘtiriDiaspora din partea Administrației Prezidențiale, Bucureștiul are o populație de 2.196 430 de locuitori. Dintre ei, 2.163.057 au domiciliul în București, iar 33.373 au viză de reședință.
Fostul primar vorbea de o populație de 4.000.000 de oameni
Întrebarea adresată la Cotroceni a trezit și reacția fostului primar Gabriela Firea, care a susținut, într-o postare pe rețelele sociale, că în acest moment cifrele oficiale sunt depășite și că, de fapt, populația reală a Bucureștiului, adăugându-i pe cei care locuiesc fără să aibă domiciliul în mod oficial sau viză de reședință, ar fi de 4.000.000 de locuitori.
Întrebare la Cotroceni : ce populație are Bucureștiul? Răspuns : Nu vă pot răspunde pe loc. Dați-mi voie să mă...
Publicată de Gabriela Firea pe Miercuri, 7 octombrie 2020
Foto: presidency.ro