Jurnaliștii de la BBC News scriu că nu există un răspuns clar la această întrebare, așa cum nu putem spune care sunt șansele de supraviețuire în cazul accidentelor rutiere. Totul depinde de circumstanțe.

Tom Farrier, fost director de siguranță al Asociației Transportului Aerian, a explicat pe site-ul Quora că supraviețuirea într-un accident aerian depinde de trei condiții:

  1. Dacă forțele întâlnite de ocupanții aparatului de zbor sunt în limitele toleranței umane – pe scurt cât de grave sunt rănile suferite de pasager
  2. Dacă structurile care îi înconjoară (adică avionul, elicopterul) rămân substanțial intacte – cât de grav a fost avariat aparatul de zbor
  3. Dacă mediul post-accident reprezintă o amenințare imediată pentru ocupanți sau salvatori – zona geografică în care se produce aterizarea

În cazul accidentului din Mexic, în urma căruia toate cele 103 persoane aflate în avion au supraviețuit, aeronava s-a prăbușit la scurt timp după decolare și majoritatea pasagerilor răniți au reușit să iasă înainte ca aparatul să ia foc și zona în care s-a produs prăbușirea era ușor accesibilă.

În cazul accidentului de sâmbătă de la Frătăuții Vechi din Suceava, avioanele de mici dimensiuni, nu au oferit o protecție suficientă celor doi piloți, iar în urma impactului cu solul s-au distrus complet. Ceea ce însemnă că nu s-a îndeplinit a doua condiție necesară supraviețuirii.

În cazul prăbușirii avionului de mici dimensiuni din Elveția, de sâmbătă dimineață, nicio persoană aflată la bord nu a supraviețuit. Aeronava s-a prăbușit într-o pădure din munții elvețieni – loc greu accesibil – iar aeronava a luat foc, nici a doua condiție nu a fost îndeplinită.

Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din SUA a făcut o trecere în revistă a accidentelor aviatice naționale din perioada 1983-1999, a constatat că peste 95% dintre pasagerii avioanelor au supraviețuit accidentelor, inclusiv 55% dintre cei implicați în cele mai grave incidente.

Șansele de supraviețuire depind în mare măsură de factori precum prezența focului, altitudinea la care se întrerupe zborul și locul în care se prăbușesc aparatele de zbor.

În cele două decenii care au trecut de la efectuarea studiului, siguranța aeronavelor s-a îmbunătățit considerabil, iar numărul accidentelor fatale continuând să scadă.

În plus, zborul este, din punct de vedere statistic, mai puțin riscant decât alte moduri de transport, dar asta nu îi oprește pe majoritatea pasagerilor să fie îngrijorați atunci când urcă la bord.

Acest lucru s-ar putea datora, totuși, faptului că accidentele aeriene fatale sunt extrem de mediatizare de presă.


Citește și: Cine sunt cei doi piloți implicați în accidentul aviatic de la Suceava. Aveau mii de ore de zbor la manșă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News