Bărbatul a ajuns la Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pe 21 mai 2022, la ora 5.45, însoțit de polițiști. Era reținut pentru ultraj, după ce încercase să fugă de la un control al polițiștilor și a lovit un agent cu oglinda vehiculului.

I s-a făcut un control de rutină, iar apoi a fost dus la secția de poliție, spun reprezentanți ai unității medicale, explicând astfel de ce bărbatul nu a fost internat după prima consultație.

„În cazul persoanelor reținute, în cadrul Serviciului de Radiologie se efectuează radiografie pulmonară standard pentru depistarea eventualelor afecțiuni contagioase (TBC, infecția cu SARS-CoV-2 etc.) și nu radiografie de torace pentru evaluarea integrității grilajului costal. Radiografia pulmonară și radiografia de torace se efectuează cu regimuri diferite, existând protocoale individualizate”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Târgu Jiu pentru Libertatea.

În timp ce era în secția de poliție, bărbatul a spus că se simte rău, însă nu a fost luată nicio măsură, susțin surse din anchetă. A ajuns la spital din nou, după aproximativ 10 ore.

„În aceeași zi, la ora 20.48, bărbatul a fost adus, tot de către reprezentanți ai poliției (care îl aveau în custodie), la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Acesta fusese adus din arestul preventiv. Bărbatul acuza dureri în zona toracelui, a sternului. A fost consultat de medicul de gardă din UPU, care a recomandat consulturi de specialitate imagistice (ecografie abdominală, radiografii de torace, stern și coloană, dar și CT) și un consult chirurgical”, mai transmite instituția.

Constantin Dodoi foto: GorjOnline

Când a fost adus la SJU Târgu Jiu, bărbatul se afla în custodia poliției, iar procurorul de caz fusese anunțat. De asemenea și medicul legist, care a constatat leziunile și starea pacientului. Victima a suferit două intervenții chirurgicale, potrivit reprezentanții Spitalului Județean.

„În urma investigațiilor, a fost transferat în sala de operație și supus unei intervenții chirurgicale. La două zile de la intervenția chirurgicală, a mai suferit încă una, ca urmare a unor complicații apărute. Operațiile au decurs bine”, au transmis reprezentanți ai spitalului.

Aceștia au refuzat să ofere detalii despre intervențiile chirurgicale suferite de bărbat. Surse medicale au declarat pentru Libertatea că bărbatului i-au fost extirpate splina, fierea, iar un plămân îi este afectat.

Mascați reținuți în urma scandalului

În urma incidentului, patru polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Gorj au fost arestați pentru 30 de zile, fiind acuzați de tentativă de omor și de tortură.

Totodată, șeful Poliției Novaci Daniel Popescu a fost pus sub control judiciar pentru purtare abuzivă. „A fost pus la dispoziția unității. Față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

În același timp, la nivelul IPJ Gorj este în derulare o verificare a Corpului de control al IGPR.

 
 

Urmărește-ne pe Google News