„Are o stare confuzională, nu își mai amintește anumite momente. La finalul investigațiilor, vom putea spune mai multe despre starea de sănătate a pacientului”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Elias, pentru Libertatea.
Salvatore Popescu, în vârstă de 51 de ani, este în aceste momente alături de soția sa. Femeia a povestit și cum a decurs revederea, după ce bărbatul a fost timp de aproape o lună dispărut în Turcia.
Salvatore Popescu a dispărut, la finalul lunii august, în timp ce se afla în vacanță, în Istanbul. Până acum, nu au ieșit la iveală prea multe detalii despre ce a făcut românul în perioada în care a stat pe străzile din orașul turc.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că „între momentul sesizării dispariţiei cetăţeanului român şi cel al identificării acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul şi al Ambasadei României la Ankara, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, au întreprins o serie de demersuri specifice complexe, inclusiv în cooperare cu autorităţile locale turce”.
Citește și: