Asocierea dintre Nașterea Mântuitorului și chemarea spre a fi mai buni se explică prin faptul că Iisus a venit pe această lume spre a-și îndemna semenii la purtare cuviincioasă și evlavie. Nașterea biblică, actul creator și veșnicia Universului se concretizează, astfel, într-o naștere a fiecăruia dintre noi, la scară miniaturală și metaforică. Alături de Înviere, Crăciunul are puterea nevăzută de a ne reuni familiile și de a ne determina să ne reevaluăm prioritățile în viață.
Simboluri înălțătoare sunt și cetele de colindători care merg din poartă în poartă, vestind minunea ce va avea loc. Folcloristul de la Institutul de Etnografie și Folclor din Capitală, Sabina Ispas, explică: „Colindatul copiilor, piţărăii sau mersul cu niţălaşul, care de obicei se făcea cu o zi înainte, pe 23 decembrie, erau întruchiparea purităţii, care în textul sacru era reprezentată de cântarea îngerilor, cei care au anunţau naşterea. Singurele daruri pe care copiii le primeau erau fructele uscate şi colacii, nucile şi merele, care se consumau la o masă comună.
Aceşti înaintemergători marcau un spaţiu de purificare prealabilă al desfăşurării sărbătorilor. Ei purtau în mână colindiţe, însă şi aici există diferenţe locale. Aceste colindiţe erau nişte beţe frumos împodobite, cu care copiii scormoneau tăciunii din vatră. Se poate spune că aceasta este o primă expresie a relaţiei dintre ritualul de sărbătoare şi accepţia luminii. Simbolistica acţiunii copiilor era aceea de a media, de a stimula efectul luminos al focului.
Astăzi, nu se mai practică acest obicei. Mărturiile existente atestă existenţa acestui obicei şi la popoarele pregermanice şi la popoarele precreştine, însă semnificaţia era cu totul alta”, conform ziarullumina.ro . Potrivit aceluiași site, colindele ce fac parte din repertoriul mai vechi izvorăsc din cele Șapte Taine, teme precum nașterea, prezența Fecioarei Maria și a Sfinților, facerea lumii fiind teme recurente.
Se mai arată că masa îmbelșugată pe care fiecare dintre noi o pregătește și o cinstește prin prezența porcului, a colacilor și a vinului comportă simboluri ale sacrificiului hristic. Ramura verde a brăduțului, așezată în centrul mesei, simbolizează renașterea, paralela Crăciun-Înviere fiind evidentă. Bradul cu lumânări este prezent la toate evenimentele importante din parcursul unui om: naștere, cununie și moarte.
Astfel, a căpătat conotația de axis mundi, pom al vieții. Cu ocazia Nașterii Domnului, priveliștea unui brad plin de podoabe multicolore semnifică împletirea a tot ceea ce definește un om, precum și prezența naturii în ceea ce îi este propriu acestuia. La alte popoare, tradiționalele șiruri de covrigi sunt înlocuite de acadele în formă de bastonaș.
Acestea reprezintă toiagul de care se folosește Pastorul spre a îndruma oile rătăcite sau, în altă accepțiune, ajutorul pe care îl oferim semenilor noștri de fiecare dată când aceștia sunt la nevoie. Întors invers, bastonașul reproduce litera J, inițiala lui Iisus Hristos în engleză (Jesus), precum și în multe alte limbi. Darurile de Crăciun, dincolo de conotațiile comerciale atribuite, semnifică dăruirea lui Iisus Hristos, sprijinul pe care i l-a oferit omenirii prin venirea sa pe Pământ, precum și exemplul dat tuturor, credincioși sau nu.
O altă explicație se regăsește în povestea Celor Trei Magi (n.r. Melchior, Gaspar și Baltazar), înțelepții care s-au ghidat după stea spre a ajunge la ieslea în care s-a născut Mântuitorul și spre a-i oferi daruri de seamă: smirnă, aur și tămâie. Clopoțeii de Crăciun amintesc prin clinchetul lor atât de minunea nașterii, cât și de necesitatea omului de a se reîntoarce la rădăcinile-i sacre, întocmai cum oițele rătăcite se întorc la Pastor.
Cozonacul, cunoscut la alte popoare drept „pâinea regelui”, semnifică, într-adevăr, un elogiu adus regelui iudeilor, Iisus Hristos, pâinea aflându-se printre alimentele biblice, alături de vin și pește. Steaua din vârful bradului ne poartă cu gândul la steaua de la Bethleem, steaua pe care au urmat-o magii în expediția lor, și semnifică credința nestrămutată pe care omul ar trebui să o aibă în Divinitate, întrucât cu credință și răbdare acesta poate cunoaște fericirea veșnică.
Foto: northfoto.com
Citeşte şi: Jojo a trecut printr-o întâmplare inedită de Crăciun de care îşi aminteşte şi astăzi De Sărbători, bistriţenii de la sate se întorc la tradiţie | Îşi curăţă covoarele şi rufele în vâltori!  
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI