Echipa de cercetători care a realizat acest studiu a strâns date de la peste 108.000 de femei din Statele Unite ale Americii, între 2000 și 2008. Studiul a mai stabilit că femeile cu mai multă vegetație în jurul caselor în care locuiesc sunt cu 34% mai puțin supuse riscului de a dezvolta boli respiratorii, iar cele care trăiesc în zone cu vegetație bogată au un risc cu 13% mai mic să dezvolte forme de cancer decât cele din locuri mai puțin verzi.

Chiar dacă studiul a găsit asocieri între locuirea în zone verzi și durata mai mare de viață, nu a avut ca obiectiv demonstrarea relației de la cauză la efect.

”Am fost surprinși să vedem asemenea asocieri puternice între expunerea la zone cu verdeață și o rată mai scăzută a deceselor”, a comunicat autorul studiului, Peter James, cercetător asociat la Harvard T.S. Chan School of Public Health din Boston.

 
 

Urmărește-ne pe Google News