Zi de zi se ating recorduri negative în raportările oficiale. De la numărul de cazuri noi în 24 de ore și la rate de infectare maxime, până la numărul de pacienți în ATI și decese zilnice.
Întrebată de Libertatea la câte zile cu 15.000 de persoane infectate mai pot face față spitalele, medicul de ATI Elena Copaciu a oferit ca răspuns tot o întrebare: „Credeți că acum spitalele mai fac față?!”
Regretă că nu s-au vaccinat și că nu s-au protejat
„Nimeni din afară nu-și poate imagina câtă suferință este acum în secțiile de Terapie Intensivă”, spune medicul de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Tineri și persoane în vârstă, oameni sănătoși sau cu afecțiuni cronice, spune Elena Copaciu, toți cei care ajung în ATI, majoritatea nevaccinați, au aceleași spaime și speranțe.
„Din păcate, doar unii pleacă în viață de aici. Când ajung în ATI toți se roagă la Dumnezeu să dea timpul înapoi pentru că altfel ar proceda”, povestește specialistul în Terapie Intensivă.
Ei recunosc, adaugă Copaciu, că au greșit când au decis să nu se vaccineze și să nu poarte mască și cer o a doua șansă.
Pacient la externare: „Mă duc și cer să-mi facă toate 3 doze!”
Elena Copaciu povestește cazul unui cuplu tânăr internat la Balș. Bărbatul, 31 de ani, transferat de pe salon în ATI. Femeia a făcut o formă mai ușoară.
„Mi-a spus că prietena nu l-a lăsat să se vaccineze, ca să poată face copii. La externare, l-am întrebat dacă se duce să se vaccineze când va depăși perioada de recuperare și mi-a spus că o să ceară toate cele 3 doze odată! E un fel de a spune, desigur”.
„Nu așa trebuia să se întâmple”
Alt cuplu, în vârstă, nu a avut această șansă.
„Femeia, cu cancer pulmonar, nevaccinată, a decedat, iar soțul, într-un salon vecin, luptă pentru viață. Nu așa trebuia să se întâmple”.
Afectări cardiace și respiratorii grave
După mai bine de o lună și jumătate de la debutul valului 4, Elena Copaciu apreciază că tulpina Delta a noului coronavirus este mult mai agresivă, cel puțin în efectele de la noi, când se suprapune peste surpaagromerarea spitalelor.
„În valul patru, parcă e o altă boală. În formele grave, ne confruntăm cu pacienți cu insuficiențe respiratorii severe, cu afecțiuni cardiace, cum sunt miocarditele virale, cu imunodepresii severe și prelungite”, explică medicul ATI.
Dacă în valul 3 staționarea în ATI a unui pacient era de 7-10 zile, spune Copaciu, acum pacienții au nevoie de tratament intensiv timp de 3-4 săptămâni. „Asta înseamnă și că un pat se eliberează mult mai greu.”
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro