În management, audit și consultanță, salariul mediu oferit pentru joburi în străinătate este de 20.000 de lei, în vreme ce în tehnologia informației, media este de 18.000 de lei, arată datele.
„În perioada pandemiei, candidații au privit cu reținere ideea de a lucra în străinătate. Totuși, interesul lor a crescut odată cu stabilizarea pieței. Doar în luna septembrie au fost înregistrate peste 10.000 de aplicări, fiind luna în care au optat cele mai multe persoane pentru joburi din afară. Printre motivele care le determină pe acestea să plece din România se află contextul economic incert, inflația sau creșterea prețurilor”, explică Roxana Drăghici, șeful de marketing al eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare de forță de muncă din țară.
Cele mai căutate domenii
„Domeniile cu cel mai mare număr de aplicări sunt transport, logistică, import-export, retail, turism sau industria hotelieră. Totuși, cele mai mari salarii se oferă celor care ocupă poziții de conducere sau lucrează în domenii mai nișate, precum Audit & Consultanță sau IT&C”, mai spune Drăghici.
IT-ul este cel mai bine plătit domeniu din România.
Drăghici spune însă că pentru accesarea joburilor din străinătate din aceste domenii, candidații au nevoie atât de studii superioare, cât și de o experiență solidă de lucru.
Munca remote pentru firme din străinătate
Reprezentantul eJobs mai spune că există totodată tot mai multe situații în care specialiștii din România se angajează pentru companii din afară, dar lucrează remote și rămân astfel în țară.
În această categorie intră posturi în IT, dar și marketing.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile aproape 35.000 de locuri de muncă în România.
sunt adresate candidaților care vor să lucreze peste hotare.
Comparatorul de salarii funcționează în baza datelor introduse de utilizatori. Până acum, peste 460.000 de specialiști și-au introdus veniturile.
Trustul de presă Ringier, care publică ziarul Libertatea, deține și platforma eJobs.