Tinerii fără facultate ar putea să se orienteze către meserii precum instalator, sudor sau faianțar, unde cererea este din ce în ce mai mare, în vreme ce aceia care vor să facă studii superioare ar trebui să vizeze automatică, electronică sau robotică, spune Iulian Nedea, cofondator și director executiv al Simtel Team, cea mai mare companie de instalare de panouri fotovoltaice din România.

Iulian Nedea

„Dacă nu ai facultate, poți să te orientezi pentru a fi operator de robot industrial, este din ce în ce mai mare cererea. Sau poți să fii instalator, faianțar, să lucrezi în domeniul instalării de telecomunicații”, spune Nedea.

În sectorul construcțiilor există de mai mult timp deficit de forță de muncă, iar multe companii au ajuns să aducă muncitori din Asia, din țări precum Vietnam, Nepal sau Sri Lanka.

„Meserii pe care nu le învățăm”

Reprezentantul Simtel susține că în acest moment există o cerere mare pentru meserii „pe care nu le învățăm”, subliniind diferența între ce oferă sistemul educațional din țară și cererea de pe piața muncii.

Salariul unui project manager poate ajunge la 8.000 de lei.

„Dacă ai studii superioare terminate, există o cerere de specialiști proiectanți, fie că vorbim de proiectare de clădiri, de instalații electrice. Avem și joburi pe care nu le învățăm, dar care sunt cerute: project manager – care să ia un proiect și să îl ducă la capăt încadrându-se în timp și buget. Un project manager poate lua 8.000 de lei pe lună, iar în IT ajunge la 4.000 de euro”, mai arată șeful Simtel.

Automatică, electronică, robotică

Pe lângă acestea, este nevoie de programatori, ingineri electroniști și specialiști în automatică.

„Există cerere pentru automatică, electronică, robotică, cam tot ce oferă Politehnica, plus construcții. Mecanica s-a schimbat și ea în mecatronică, adică o combinație între mecanică și electronică”, mai spune el.

Nedea pune însă accentul pe altceva: atitudinea.

În ziua de azi este mult mai ușor ca altădată. Se caută skill-urile, dar importantă este atitudinea. Comportamentele e greu să le mai schimbi. Skill-urile se dezvoltă, dar importantă e atitudinea. Mai reciclezi o sticlă, un aluminiu, dar un om mai greu. Bătaia este pe minți.

Iulian Nedea, directorul executiv al Simtel Team:

100.000 de euro pe an pentru un cercetător de date

Tehnologia este viitorul și pentru Iulian Stanciu, președinte executiv al eMAG, cel mai mare retailer online din România și acționar minoritar al companiei. Stanciu este și proprietarul lanțului de electronice Flanco, al distribuitorului NOD și al producătorului de biciclete Pegas.

„Și în prezent, și în viitor, IT-ul este cel către care ar trebui să se îndrepte. Totul se digitalizează în jur, de la agricultură la medicină și la industrie. Vorbim de programatori, dar și de manageri de proiect și ingineri de sistem. Apoi, pentru că totul va fi conectat, va fi vulnerabil, și deci va fi nevoie de analiști pe cybersecurity (securitate cibernetică – n.r.)”, spune Stanciu.

Omul de afaceri dă și un exemplu. „Pe viitor o să fie mare căutare și zona de data scientist (cercetător în domeniul datelor – n.r.), unde poți să câștigi și 100.000 de euro pe an, dar și pe inteligență artificială și robotică”.

Iulian Stanciu, eMag: „În IT va fi mereu cerere”

Iulian Stanciu | Foto: Hepta

Stanciu este tranșant cu privire la trend.

Acesta este viitorul. Fie că este criză, fie că nu, în IT va fi mereu cerere. Chiar dacă va exista recesiune, companiile tot vor dori să își scadă costurile prin digitalizare, deci tot va exista cerere.

Iulian Stanciu, președinte eMAG și proprietar Flanco:

Dragoș Anastasiu, Eurolines: „Faceți lucrurile de plăcere și bine!”

Dragoș Anastasiu | Foto: Hepta

În schimb, Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, cu afaceri în turism și transporturi, are altă viziune.

Acesta spune că tinerii ar trebui să se orienteze către ceva ce le face plăcere.

„Răspunsul e unul foarte simplu: în special în România unde penuria de talente este peste tot, sfatul meu este să se orienteze către ceva ce le face plăcere. În absolut orice domeniu vor avea un viitor strălucit. Degeaba spun eu să devină inginer de fizică cuantică, dacă peste 10 ani va fi nefericit, când tot ce voia el era să se facă bucătar sau cântăreț sau gropar. Singurul meu sfat este: «faceți de plăcere și faceți bine!»”, a declarat Anastasiu.

Meseria de viitor este cea de profesionist. Faceți lucrurile de plăcere și bine, profesionist. Adică degeaba vreau eu să fac tenis, dacă joc o dată la trei săptămâni. Antrenați-vă zilnic și fiți Simona Halep!

Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines:

 
 

Urmărește-ne pe Google News