ComenteazăNici nu-s foarte mulți bani – câteva zeci de lei pe lună pentru o despăgubire de 100.000 de euro în caz de deces din accident sau 10.000 de euro pentru deces din îmbolnăvire. În țările vestice, chiar și așa, ar fi considerată o poliță destul de scumpă. La noi, opțiunile sunt puține pentru că piața e mică… înspăimântător de mică.
Este o situație pe care cei care se ocupă de asigurări o știu dintotdeauna. În Europa de Est și în mod special în România există această particularitate culturală – moartea este un subiect tabu în contextul planificării financiare.
Realitatea face însă să fim de partea greșită a clasamentelor și atunci când vine vorba de accidente rutiere sau de decese care puteau fi prevenite. Iar pierderea unui membru al familiei este cel mai adesea calea cea mai sigură de la prosperitate relativă la sărăcie.
Dacă rândurile de până acum te indispun, ai puțină răbdare, îți promit că odată ce te vezi cu contractul semnat va fi poate cel mai mare confort mental pe care nu știai că îl poți obține.
Cum este la alții
În România, asigurările reprezintă puțin peste 1% din PIB, iar patru cincimi sunt asigurări generale, în principal de răspundere civilă obligatorie auto. Asigurările de viață reprezintă doar o cincime, iar o bună parte dintre ele sunt încheiate la cererea și în favoarea băncii în cadrul unui contract de credit ipotecar. Ceea ce e mai bine decât nimic, dar nu chiar ce trebuie.
Spre comparație, la nivel european, asigurările ajung la 7-8% din PIB, dintre care cele de viață au o pondere de cel puțin jumătate. Deci, față de români, vesticii sunt de 20 de ori mai asigurați chiar și fără să ținem cont că PIB-ul lor este oricum mai mare.
Desigur, percepția este că asigurările de viață trebuie să ți le mai și permiți. Cel mai adesea așa este, mai ales când e vorba de polițe care depășesc chiar și un milion de euro, destul de uzuale în țările bogate. Însă pentru această categorie, asigurarea de viață nici măcar nu este chiar atât de importantă, mai ales dacă au și economii sau active de valoare similară. Valoarea adăugată cea mai mare vine tocmai pentru cei care n-au economii și cărora despăgubirea le poate asigura copiilor câțiva ani de venituri.
Cu investiție sau fără?
Există un motiv pentru care asigurarea de viață pare scumpă. Principala obiecție a celor care primesc o ofertă de asigurare clasică este „cum, și dacă nu mor, pierd banii?”. Logica e similară asigurării CASCO, dacă nu ai accidente, societatea de asigurări folosește banii doar pentru a-i despăgubi pe alții. Iar tu rămâi cu banii dați.
Și așa s-a inventat asigurarea de viață cu componentă investițională, care în România merge totuși cel mai bine. Depui lunar o sumă, dar primești o dobândă ceva mai mică decât cea de piață. Diferența de dobândă merge, de fapt, să acopere polița de deces, dar costul pare astfel mai ușor de suportat, pentru că nu trebuie să dai bani și să nu-i mai vezi, ci doar să încasezi mai puțin.
La finalul contractului, dacă totul merge bine, situație pe care asigurătorii o numesc pe jumătate cinic și pe jumătate ironic „risc de supraviețuire”, primești înapoi banii depuși cu tot cu dobânda mai modestă acumulată.
Formula are, desigur, un mare avantaj, acela că reușești cu ocazia asta să mai și economisești niște bani. Există însă și un mare dezavantaj, respectiv că suma care trebuie depusă lunar este de ordinul a multe sute de lei, iar dacă nu-ți permiți să-i strângi, poți ajunge la concluzia că asigurarea de viață este prea scumpă pentru tine.
Nu-i așa, există întotdeauna și opțiunea simplă, să te limitezi la varianta căreia asigurătorii, tot pe jumătate cinic și pe jumătate ironic, îi zic „CASCO de viață”.
La ce trebuie să fii atent
Nu toate asigurările sunt la fel. Sunt doar o mână de societăți de asigurare care oferă polițe de viață, așa că întâi ar trebui să ceri oferte de la toți și să le compari.
Primul lucru pe care trebuie să-l urmărești este reputația companiei în onorarea despăgubirilor. În România, cazuistica este destul de puțină și nici nu există un sistem public de centralizare a despăgubirilor plătite, așa cum avem la RCA. Totuși, din experiențele cunoscuților sau chiar din poveștile găsite pe internet îți poți face o idee în cine poți să ai încredere și în cine nu.
Alt criteriu de urmărit sunt „excluderile”, adică situațiile în care despăgubirea nu se plătește. În general sunt legate fie de situații de forță majoră (dezastre, terorism etc.), fie de stilul de viață riscant al asiguratului (sporturi extreme, infracțiuni etc.) , fie de starea de sănătate. Cu cât mai puține excluderi, cu atât mai bine.
De asemenea, este importantă durata pe care se poate încheia contractul. Toți asigurătorii preferă clienți tineri, însă odată cu vârsta, prețul asigurării începe să crească accelerat. Ideal este să obții un cost fix pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
Prețul este abia ultimul criteriu, cel mult pentru departajare atunci când toate celelalte sunt egale. Există însă și situația inversă: dacă nu ai timpul sau dispoziția să compari oferte, poți pur și simplu să o accepți pe prima care îți iese în cale. Tot e mai bună decât nimic. Eu recunosc că așa am făcut.
Îți urez, spre deosebire de toate celelalte articole din rubrica asta, ca în acest caz să-ți fi cheltuit banii degeaba.
foto: 123rf.com
* Acesta este un articol din seria Școala de bani, proiect editorial inițiat și susținut de BCR, cu un conținut jurnalistic independent, dedicat economiei moderne, educației financiare și temelor legate de importanța unei conversații echilibrate între actorii economici.