Cine se folosește de acest serviciu poate plăti între 350 și 2.500 de euro pe an pentru a-și găsi marea iubire care să aibă o carieră la fel de solidă cu cea a celui interesat, potrivit Oanei Totora, fondatoarea Umbrella For Two, prima agenție de acest gen din România.
„Serviciul seamănă cu un proces de recrutare din zona profesională. Recrutare și Head Hunting. O să spun ce nu este: nu este online, nu lucrăm online. Nu există posibilitatea de a-ți face cont sau de a gestiona informații online. Ce facem este să întâlnim personal fiecare client și, dacă cineva își trimite profilul la noi, dacă este potrivit, îl chemăm la o întâlnire. Facem selecție și potrivire între clienți. Potrivirea este pe mai multe arii. Sunt mai multe zone care sunt luate în calcul: zona rațională, studii, backround educațional, statut socio-profesional și material, stil de viață, preocupări, interese, principii de viață, credințe, valori după care te ghidezi, zone pe care se face potrivirea”, a explicat fondatoarea pentru ziare.com.
Căutarea poate dura între o lună și trei ani, însă taxa se achită integral pentru cele 12 luni, chiar dacă agenția îi găsește clientului un partener mai devreme de acest termen.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!