Publicaţia Point de Vue a dedicat Carlei Bruni, în vârstă de 41 de ani, un amplu articol în care aceasta este comparată cu detestata regină Maria Antoaneta, recunoscută pentru extravaganţele sale. Astfel, în materialul de opt pagini se arată că Bruni este o multimilionară, fără activităţi sociale, complet dezinformată şi dezinteresată de problemele francezului de rând.
„Aceeaşi atitudine, acelaşi look, acelaşi zâmbet”, notează Point de Vue, care consideră că ambele au o obsesie pentru hainele elegante şi scumpe, de la creatori de modă celebri.
În vacanţă prelungită
Dacă Maria Antoaneta comanda numeroase portrete pictorului Vigee-Le Brun, Bruni oferă mii de dolari pentru o poză realizată de Annie Lebovitz. Publicaţia o critică pe Bruni şi pentru dezinteresul său faţă de problemele omului de rând, citând momentul în care, în condiţiile în care ţara este afectată de criza economică, Bruni apare la TV să povestească despre prima sa şedinţă de psihanaliză.
Conform The Telegraph, Bruni se află în prezent la una din reşedinţele sale, pentru o vacanţă prelungită, iar în jurnalul său online se arată că ultima activitate oficială a lui Bruni a avut loc în urmă cu o lună.