Nicolas Sarkozy, preşedinte al Franţei între 2007 şi 2012, este acuzat că şi-a finanţat campania electorală cu ajutorul unui comision confidenţial de 50 de milioane de euro primit din partea lui Muammar Gaddafi. Banii ar fi fost obținuți în cadrul unui contract prin care Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet.

Sarkozy, acuzat de deturnare de fonduri publice, corupţie pasivă şi finanţare ilegală a campaniei electorale, va fi judecat la începutul anului viitor

Potrivit unei surse apropiate procedurii penale, Carla Bruni-Sarkozy riscă să fie inculpată pentru mai multe capete de acuzare în acelaşi dosar. Este vorba despre tăinuire a influenţării martorilor sau asociere în vederea comiterii de infracţiuni în grup organizat şi în vederea coruperii personalului judiciar din Liban, ţară unde s-a refugiat martorul cheie în dosar, Ziad Takieddine.

Din acest interogatoriu, a cărui dată încă nu este cunoscută, Carla Bruni-Sarkozy ar putea ieşi inculpată sau sub statutul mai favorabil de martor asistat.

Ea a fost deja interogată până în prezent de două ori de către anchetatorii de la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi a infracţiunilor financiare şi fiscale (OLCCIFF).

Anchetatorii vizează elucidarea rolurilor jucate în această afacere de mai mult de zece persoane din anturajul lui Sarkozy, în special intermediarul franco-libanez Ziad Takieddine, care şi-a schimbat radical declaraţiile anterioare într-un interviu co-organizat de şefa agenţiei BestImage, „Mimi” Marchand, pe numele său real Michele Marchand.

Principalul acuzator a avut un comportament oscilant

La sfârşitul anului 2020, Ziad Takieddine a retractat brusc în acel interviu afirmaţiile ce-l incriminau pe Sarkozy, după ce fusese principalul acuzator al acestuia în dosarul „fondurilor libiene” .

Conform unor noi elemente apărute recent în anchetă, procurorul care instrumentează dosarul crede că a descoperit dovezi ale utilizării unei linii telefonice secrete de către Carla Bruni-Sarkozy. 2

Respectiva linie telefonică, susține procurorul, ar fi fost folosită în special pentru ca fostul cuplu prezidenţial să primească mesaje de la „Mimi„ Marchand, suspectată şi ea de implicare într-o operaţiune în urma căreia Ziad Takieddine a retractat acuzaţiile.

Refugiat în Liban pentru a nu fi arestat în Franţa, Ziad Takieddine s-a răzgândit ulterior încă o dată, menţinându-şi declaraţiile iniţiale la o audiere în faţa anchetatorilor.

FOTO: EPA EFE

Urmărește-ne pe Google News