Menem se confrunta de mai mult timp cu probleme de sănătate. La 13 iunie 2020, fostul șef al statului sud-american a fost diagnosticat cu o pneumonie severă, care s-a agravat din cauza diabetului, iar starea lui Menem s-a deteriorat în ultimele săptămâni.

Menem, care a condus Argentina între 1989 și 1999, cel mai lung mandat fără întrerupere în istoria țării, a murit la Spitalul Los Arcos din capitala Buenos Aires.

Din 2005, Carlos Saul Menem era senator.

Actualul președinte, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu național.

Născut la Anillaco, La Rioja, la 2 iulie 1930, fiul unor imigranți sirieni, Menem a studiat dreptul la Córdoba (1949-1955) și a dezvoltat o carieră politică de la o vârstă fragedă. În 1973 a câștigat alegerile locale și a devenit guvernator, funcție din care a fost înlăturat de dictatură, în 1976. A fost închis o bună perioadă.

Odată cu reinstaurarea democrației, în 1983, a redevenit guvernator în La Rioja și a început să își construiască pas cu pas candidatura pentru alegerile prezidențiale, pe care le-a câștigat în 1989, împotriva radicalului Eduardo Angeloz, cu 48% din voturi.

El a preluat țara în mijlocul unei situații economice și sociale grave și a reușit să o aducă pe linia de plutire. A fost reales în 1995. După plecarea sa, în decembrie 1999, economia a suferit o recesiune dramatică.

În 2001, a fost închis aproape șase luni la domiciliu, acuzat într-o anchetă pentru vânzarea ilegală de arme către Croația și Ecuador. A fost judecat și achitat în 2011

În 2015 a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru fraudă fiscală și la trei ani și nouă luni într-un dosar de fraudă în vânzarea unor proprietăți. Niciuna dintre sentințe nu a fost definitivă și, datorită imunității parlamentare, a rămas în libertate.

Menem a avut patru copii. Doi din prima sa căsătorie cu Zulema Yoma: Carlos Jr., care a murit în 1995, și Zulemita, Carlos Nair, dintr-o relație cu Martha Meza, și Máximo, cu a doua sa soție, Cecilia Bolocco, prezentatoare de televiziune din Chile.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News