Carmen Adamescu a fost prezentă joi la Curtea de Apel București, unde a contestat măsura arestului la domiciliu impusă de judecători în dosarul în care este acuzată de delapidare. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 40 de milioane de lei.
Pe 10 octombrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) din IGPR au reţinut-o pe Carmen Adamescu şi au acuzat-o de evaziune fiscală, prejudiciul fiind de peste zece milioane de euro.
„În fapt, în perioada octombrie 2004 – iulie 2017, în mod repretat, cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al persoanei vătămate „U. S. C” S.A., inculpata Adamescu Carmen a însuşit:
a) în favoarea a 4 societăţi comerciale controlate de aceasta, suma totală de 44.895.390,97 lei, prin încheierea cu aceste societăţi a unor contracte fictive, de natură a crea aparenţa ieşirii licite a acestei sume din patrimoniul persoanei vătămate (contracte de management/consultanţă în afaceri, contracte de prestări servicii, contracte de intermediere comercială);
b) în interes personal, suma de 3.049.547,67 lei, fie prin ridicare directă în numerar din casieria persoanei vătămate, fie prin efectuarea unor plăţi din conturile bancare ale persoanei vătămate”, arată procurorii
Pe 18 octombrie, polițiștii au pus sechestru pe hotelul şi apartamentele lui Carmen Adamescu. Este vorba despre 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei.
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și: ANALIZĂ | ANAF le trimite scrisori tinerilor însurăței. Fiscul vrea să „torni” muzicienii de la nuntă, nu și preoții
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții