Claudiu şi Carmen au avut la dispoziţie două ore să se vadă şi să facă planuri pentru nunta care va avea loc pe 11 aprilie. Fosta studentă la Medicină, care este însărcinată, nu a primit acordul de eliberare, astfel că evenimentulse va desfăşura în puşcărie, locul unde cei doi îndrăgostiţi s-au cunoscut.
Se căsătoresc peste 10 zile
“De această dată m-am dus cu plăcere la penitenciar, fiindcă mi-am văzut viitoarea soţie. I-am dus un buchet de trandafiri, hăinuţe şi scutece pentru copilaşul nostru, care se va naşte peste câteva luni”, ne-a povestit Claudiu. Acesta şi-a căutat deja costumul de ginere, iar Carmen şi-a rugat părinţii să îi cumpere o rochie, chiar dacă nunta va fi restrânsă. “Avem voie să aducem 10 invitaţi, iar apoi probabil că vom primi dreptul la 24 de ore în camera intimă”, ne-a mai spus Claudiu. Carmen Bejan a fost condamnată definitiv la 20 de ani de închisoare pentru uciderea şi tranşarea lui Trifu Schroth.