Iată cele 10 reguli de bază pe care le urmează în prezent:
1. Micul dejun este obligatoriu. Mănâncă un iaurt degresat cu cereale, migdale uscate, dar şi fructe sau cafea îndulcită cu miere;
2. În timpul mesei nu bea niciodată apă sau alte băuturi. În rest, consumă doar sucuri naturale şi apă plată;
3. La 20 de minute după micul dejun face primele exerciţii fizice, de încălzire a muşchilor;
4. La prânz (e sursa principală de proteine), între orele 12.00 şi 13.00, mănâncă peşte sau carne. Mănâncă somon de două ori pe săptămână, cu broccoli fiert puţin la aburi şi cu lămâie;
5. Seara, cu trei ore înainte de culcare, dar nu mai târziu de ora 20.00, mănâncă fie o supă de legume cu o felie de pâine neagră cu seminţe, fie un iaurt;
6. A eliminat sarea din alimentaţie, dar foloseşte piper şi pătrunjel, o sursă importantă de vitamina C;
7. Sportul şi doi litri de apă pe zi nu lipsesc din dietă. La sală stă cam o oră şi face exerciţii complexe pe aparate, pentru mai multe grupe musculare. Alege patru aparate şi face din fiecare exerciţiu câte o serie, în circuit, apoi le reia, până ajunge la patru serii;
8. Consumă kiwi, mango şi ananas, pentru că au proprietăţi remineralizante şi completează aportul alimentar redus;
9. Mănâncă doar zahăr brun sau din trestie de zahăr, foarte puţin rafinat;
10. Consumă pâine de secară.
A uitat de pâine şi de dulciuri
Doi ani, cât a locuit cu părinţii la Moscova – tatăl ei era ataşat militar acolo -, spune că mânca de plictiseală, ajungând la 86 kg. Un an a încercat peste zece cure, printre care Atkins, South Beach, Mayo, însă fără rezultat. Apoi a recurs la restricţii: a uitat de pâine, dulciuri sau de o gură de vin şi a dat jos 30 de kilograme, însă s-a ales cu anemie severă, gastrită, piele şi muşchi lăsaţi. De atunci, se menţine cu mult sport şi un stil de viaţă de la care nu se abate.
Ce spune nutriţionistul: «Dieta de menţinere e echilibrată»
“Slăbirea masivă s-a produs în urma unui regim de alimentaţie neadecvat, care a determinat instalarea anemiei feriprive şi tulburările gastrointestinale. Cazul e unul fericit însă, în privinţa menţinerii rezultatelor, pentru că nu au fost recâştigate kilogramele pierdute. Dieta de menţinere e una echilibrată, cu aport scăzut de sare, conţine alimente bogate în nutrienţi şi combinate corespunzător. Pe lângă cele trei mese principale însă, nu trebuie uitate gustările de fructe”, ne-a declarat lector dr. Lygia Alexandrescu (foto), de la Clinica Natural Silhouette (tel. 021.317.43.41).
Citeşte şi: Bianca Drăguşanu mănâncă doar o dată pe zi
Citiţi mâine cum a slăbit Cătălin Botezat