Carmen Dan a reacționat pe Facebook, la scurt timp după votul de luni din Senat.
„Vot covârșitor astăzi în Senat pentru respingerea OUG de prorogare a dublării alocațiilor. 95 voturi pentru, 17 împotrivă! Evident, au votat împotrivă senatorii PNL care spun ca au banii, dar plătesc alocațiile “mai la toamnă”. Înțeleg că până atunci construiesc autostrăzi!”, a scris fostul ministru de interne pe Facebook, potrivit publicației Știri pe Surse.
Senatul a respins, luni, ca prim for legislativ sesizat, Ordonanța de Urgență a Guvernului ce amână intrarea în vigoare, cu șase luni, a Legii care dublează alocațiile pentru copii la 300 de lei. Pentru respingere au votat 95 de senatori iar împotrivă s-au exprimat 14. Anterior, Comisia pentru muncă a Senatului a dat raport de respingere asupra actului normativ inițiat de Guvern.
În decembrie 2019, Camera Deputaților a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie. Ulterior, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară.
Senatul este primul for legislativ sesizat, urmând ca decizia finală să fie luată în Camera Deputaților.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro