Ministrul de Interne a reietrat faptul că nu ea a fost cea care a dat ordin Jandarmeriei să intervină în forță, vineri seară, după ora 23:00. Ea susține că „nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a înclcat legea”, subliniind faptul că evenimentele de vineri nu au fost „o dispută între cetățenii pașnici și jandarmi”. Carmen Dan i-a răspuns și președintelui Klaus Iohannis, după acuzațiile șefului statului.

Principalele declarații ale lui Carmen Dan:

  • Au avut loc foarte multe acuze la adresa Jandarmeriei. Jandarmii nu vor răspunde oamenilor politici. În fața acestor acuze am obligația de a face aceste precizări. Alte aspecte vor face obiectul unei informări pe care o voi prezenta CSAT
  • Am întrerupt ieri concediul, dar nu am intervenit în coordonarea operativă
  • Ca o apreciere generală, ce s-a petrecut aseară este foarte grav, nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a încălcat legea.
  • Acțiunea nu a fost o dispută între cetățenii pașnici și jandarmi
  • În orice alt stat european, statul intervine în forță pentru restabilirea ordinii publice
  • O primă acțiune de înlăturare a situației de risc: la ora 16:00. Ulterior s-au exercitat presiuni constante
  • Huliganii agresivi s-au folosit de persoane pașnice ca scut în fața Jandarmeriei
  • Toate datele deținute de MAI au fost folosite în misiunea operativă. Dacă domnul președinte a avut date în plus, mă întreb de ce nu le-a pus la dispoziție?
  • Nu ministrul de Interne dispune măsurile Jandarmeriei sau Poliției

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut explicații ministrului de Interne, vineri seară, în timpul ciocnirilor violente dintre jandarmi și protestatari.

Urmărește-ne pe Google News