„În acest moment, prioritatea pentru noi e să-l identificăm şi să-l găsim pe criminal. Vă asigur că toate celelalte aspecte care ţin de procedura, de organizarea acestei misiuni sunt şi vor fi verificate prin IGPR (…) şi, dacă ceva acolo nu a fost bine organizat sau nu a corespuns procedurii de intervenţie, se vor lua cele mai severe măsuri”, a declarat Carmen Dan, potrivit Agerpres.

„Eu nu mă scuz şi nu fug de responsabilitate, dar cred că nu crede nimeni că ministrul este cel care îi dictează unui poliţist care pleacă în misiune. (…) Toţi cei care au avut de organizat această misiune şi în urma verificărilor rezultă că nu au organizat-o conform procedurii vor avea răspundere şi îşi vor asuma aceste responsabilităţi. (…) Îmi asum absolut tot ceea ce e de asumat. Am spus-o şi o repet. Nu fug de răspundere”, a adăugat Carmen Dan.

De asemenea, ministrul a mai declarat că în fiecare an, s-a pus în vedere ca alocarea bugetară pentru achiziţionarea echipamentelor de intervenţie şi a mijloacelor de mobilitate să fie în conformitate cu solicitările pe care le-a avut de la nivelul structurilor din teritoriu şi de aceea spune că toate aceste date le-a solicitat a fi centralizate pentru a fi puse la dispoziţie, „pentru că s-a tratat cu prioritate această problemă”.

Problema dotării cu echipamente de intervenţie nu a fost niciodată o problemă trecută la capitolul diverse”, a mai spus ministrul de interne.

Polițistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, a fost ucis duminică, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui tâlhar dat în urmărire naţională pentru tâlhărie, pe raza localităţii timişene Izvin.

Marcel Lepa, în vârstă de 47 de ani, a deschis focul asupra polițiștilor care încercau să-l captureze. Apoi, individul înarmat a fugit.

Polițiștii continuă să-l caute pe individul dat în urmărire generală care l-a împușcat mortal pe agentul de poliție. Sute de polițiști, jandarmi și luptători SIAS participă la ampla operațiune.

Luni, polițiștii aflați în urmărirea individului au descoperit urme de sânge la șapte kilometri de locul asasinatului, altele decât cele din cimitirul din localitatea Izvin.

Liderul unui sindicat al polițiștilor a transmis un mesaj emoționat după moartea polițistului împușcat de un urmărit internațional în Timiș. „Te-ai sinucis, Cristi, fără să-ți dai seama, acceptând condițiile mizere de muncă, nepăsarea și ironia meschină din acest sistem. Dacă nu ne trezim, ne sinucidem toți, fără să realizăm”, a scris Bogdan Bănică.

Liderul SNPR cere totodată demisia sau demiterea ministrului de interne. Și Marian Godină a avut o reacție dură după cazul polițistului ucis, cerându-i demisia lui Carmen Dan, căreia îi reproșează lipsa dotărilor din Poliție.

Foto: EPA


Sindicatul Europol, după moartea polițistului ucis în misiune în Timiș: „Câți mai vreți să numărăm doamna ministru până când veți înțelege că așa nu se mai poate?!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News