Ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacționat, după ce un polițist din trupele speciale a fost atacat cu sabia de un interlop în timpul unei percheziții la Rădăuți.

„E o altă întâmplare nefericită, în care un polițist al Poliției Române e rănit în misiune. Suntem mobilizați pentru salvarea lui. După ce a fost evaluat la Rădăuţi, e transportat la un spital din Iaşi. Acolo va fi evaluat mult mai profund și analizăm cu cei de la DSU, care monitorizează situația lui, să vedem în situația în care se impune o intervenție neurochirurgicală, să-l transportăm la un centru medical universitar”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan, pentru Digi24.

Ministrul a adăugat că astfel de situații pot fi prevenite.

„Știți foarte bine câte discuții au fost în ultima vreme pe pachetul legislativ pe întărirea autoritiții polițistului și poate că, acum, vom înțelege cât de important e să și adoptăm un set de măsuri care să-i protejeze în misiune. Poate vor inceta speculațiile din spațiul public și care spun că vrem să dăm puteri sporite polițiștilor. Nu vrem să dăm puteri sporite, ci să-i ferim să fie puși în situația în care pot muri la datorie”, a precizat ministrul.


Citește și Fetița medicului Radu Zamfir, debut spectaculos la 11 ani. Lavinia este foarte talentată


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News