Klaus Iohannis a decis să scrie Parlamentului pentru demararea referendumului, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, declansând procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne, a declarat, marţi, întrebată despre referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema graţierii şi a modificării codurilor penale, că organizarea referendumului din 2012 a costat foarte mult, iar din punctul său de vedere sunt alte priorităţi.

”Referendumul din 2012 (pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu – n.r.) a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere, sunt alte prioriăţi. Este o analiză pe care trebuie să o facă mai mulţi factori şi avem în momentul acesta, zic eu, prioritate să aplicăm măsurile pe care noi ni le-am asumat prin programul de guvernare, dar este o situaţie care trebuie analizată”, a declarat Carmen Dan, marţi dimineaţă, la Alexandria, întrebată despre referendumul solicitat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema graţierii şi a modificării codurilor penale.

Tot marți, Ministrul de Interne a spus că va analiza posibilitatea schimbării unor prefecţi, adăugând că are idee despre activitatea multora dintre aceştia şi că există situaţii unde sunt vacante ori postul de prefectul, ori postul de subprefect, iar această ”diferenţă de personal” este important să fie acoperită.

Premierul Sorin Grindeanu i-a demis, în 12 ianuarie, pe prefectul judeţului Giurgiu, Zorinel Niculcea şi pe cel al judeţului Prahova, Daniel Grigoraş.

”Credeţi-mă am idee despre activitatea multor prefecţi, mă interesează în perioada imediat următoare să acoperim locurile vacante, pentru că avem încă situaţii unde sunt vacante ori postul de prefectul, ori postul de subprefect. Cred că e important să acoperim această diferenţă de personal”, a spus, conform news.ro, Carmen Dan.

Carmen Dan a participat la ceremonialul organizat de Prefectura Teleorman de Ziua Unirii Principalelor Române.

 
 

Urmărește-ne pe Google News