Ministrul a spus că a nemulțumit-o, și în opinia sa este ”o stare de fapt, și anume să ai reținute 4 persoane care să plece acasă, e adevărat, sub control judiciar”.
”Îmi doresc o bună relaționare între poliția română și parchet. Nu acuz, că nu există, dar trag un semnal de alarmă și precizez că ea trebuie îmbunătățită. Am expus situația de fapt, în care au fost suspecți, am cerut reținerea și au plecat acasă”, a spus ministrul.
Șeful Poliției Române, Cătălin Ioniță a precizat că la fața locului, colegii lui au identificat necesitatea existenței unei anumite supravegheri și dotări a parcări0i respective.
”Au fost înștiințate autoritățile cu privire la aceste măsuri care trebuie luate pentru a facilita cetățenilor folosirea parcărilor respective în condiții de siguranță iar datoria noastră în continuare este să veghem la siguranța cetățenilor”, a spus șeful Poliției.
Ioniță a precizat că ”toate măsurile care au fost luate de colegii lui indică faptul că se știa acest lucru”.
”Acest lucru am făcut, am luat măsuri. Ele au fost în număr de 42 la momentul respectiv, ulterior, numărul acestora s-a redus, iar colegii mei au caracter ofensiv în aplicarea măsurilro de combatere a acestui tip de infracționalitate”, a spus șeful Poliției, la Parlament.
La începutul lunii mai, un bucureştean a fost la un pas de a cădea victima unor tâlhari care operează pe E 85, în apropierea localităţii Sineşti. Omul se întorcea din concediu, iar hoţii i-au înţepat roata, aşteptând să tragă pe drepta pentru a-l jefui. Şoferul a anunţat însă poliţia şi a reuşit să oprească într-o benzinărie.
Comisarul șef Sorin Cricu, unul dintre adjuncții șefului IPJ Ialomița, vizat de ancheta în cazul Sinești, a demisionat. Împuternicit în funcția de adjunct al IPJ Ialomița pe linie de Ordine Publică, Cricu a renunțat la post, fiind trecut pe o linie de execuție.
Citește și: EXCLUSIV / Ce spune DIICOT despre transferul dosarului Plahotniuc în Republica Moldova