Înainte ca preşedintele Iohannis să plece în vizită oficială în Polonia, soţia sa rămasă singură la Sibiu a fost speriată înainte de ora 5 dimineaţa, când cineva a sunat insistent la interfon. Carmen Iohannis i-a telefonat imediat şi l-a trezit pe preşedinte pentru a-i povesti întâmplarea. Supărat, Klaus Iohannis a alertat SPP -ul, care a şi pornit spre Sibiu, pentru a pune la punct planul de securitate a casei cuplului prezidenţial. Astfel, s-a montat o gheretă pentru pază peste drum de casa familiei Iohannis şi echipajul de poliţie a fost înlocuit cu unul de la Jandarmerie.
Au sunat la toate porţile
La insistenţele SPP-ului, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei care au sunat la poarta preşedintelui. Este vorba de trei studenţi la Facultatea de Drept din anul trei, care se întorceau chercheliţi de la o petrecere. Tinerii euforici au sunat pe la toate porţile pe lângă care au trecut. Nici prin cap nu le-a trecut că au sunat şi la poarta preşedintelui Iohannis. Aceştia aveau să declare că, fiind din zona Olteniei, habar nu aveau unde locuieşte Klaus Iohannis. Cu acest prilej au aflat şi viitorii jurişti, care spun că la următoarea petrecere vor ocoli zona pentru a evita o nouă amendă.